Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Oamenii legii au reușit să ridice 250,11 metri cubi de lemne, din afaceri ilegale!

Săptămâna trecută, polițiștii cărășeni – de la Biroul pentru Protejarea Fondului Forestier și Piscicol, Serviciul Rutier, polițiști de la polițiile municipale și orășenești –, împreună cu jandarmi și specialiști de la Direcția Silvică din Caraș-Severin și Garda Forestieră Timișoara, au derulat 53 de controale, dintre care 49 privind transportul de material lemnos, iar patru de verificare a depozitelor și instalațiilor de prelucrare a lemnului.

„În urma neregulilor constatate au fost aplicate 70 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 51.000 lei, dintre care 7 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171 din 2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice. Ca măsură complementară au fost confiscați 250,11 metri cubi de material lemnos, dintre care aproape 90 de metri cubi de cherestea, lemn în valoare totală de peste 100.000 de lei“, informează Poliția județului, avertizând că acțiunile de acest gen vor continua și în perioada următoare.

JCS-A.M.