FÂRLIUG – Se întâmplă la Fârliug, unde nea Ion Jivan și-a dorit tare mult să facă legumicultură ca afară. 23 de ani a trăit și muncit în Franța împreună cu familia. A lucrat ba-n construcții, ba-n agricultură, însă glasul pământului l-a chemat înapoi în locul unde a văzut lumina zilei. S-a întors prin 2013, iar acum are o fermă mică, cât poate să ducă un om, pe care și-a dorit-o ca dincolo. Nu i-a ieșit întocmai, dar îi place mult ceea ce face alături de cei ai casei!
„Fac ceva bun, încerc să fie totul cum a fost demult. Nu mă laud, părădaisa vorbește!” Sunt cuvintele cu care legumicultorul descrie mica afacere de familie în care a investit în jur de 200.000 de euro. Bani câștigați cu greu prin truda printre străini a întregii familii. Nea Ion are 1.300 mp de solarii pe schelet metalic, pe care le-a adus din Franța cu tot ce trebuie. Mai are și pământ atât la Fârliug, cât și la Ezeriș, de unde e nevasta. Suprafața nu e mare, dar e valorificată la maxim.
Mica fermă cuprinde și un depozit de 280 mc, izolat atât de bine încât nu mai are nevoie de instalație frigorifică, dar și o mică instalație de procesare legume și fructe, „cum era odată” în exprimarea lui nea Ion, care funcționează cu lemne. Pentru bulion, din recipientul din inox de 200 de litri ies cam 110 kg de bulion, iar pentru dulcețuri, instalația din alte vremuri dispune un vas din cupru de 150 de litri. Nea Ion și ai lui au și pomi fructiferi și cresc și porci și păsări de curte pentru consumul propriu, iar ce e în plus e de vânzare.
„Nu mă îmbogățesc, dar mergem înainte și îmi place ceea ce fac. Muncim noi ai casei, dar și familia extinsă. E mare problema cu forța de muncă, dar am reușit să ne dezvoltăm cum am putut.”, aflăm de la nea Ion despre afacerea cu toate actele-n regulă, care merge ca unsă. Scriem asta deoarece depozitul rareori apucă să se umple de vreme ce legumicultorul nostru abia face față solicitărilor. Vinde în piața Reșița Sud, duminica e prezent la piața volantă din zona Luncă, desface către agenți economici din turism și alimentație de la Văliug, Lugoj și Reșița. A avut chiar și-un aprozar la Reșița, dar lipsa forței de muncă și-a spus cuvântul în decizia de a-i pune lacătul. Dar de când copiii promovează afacerea pe internet, mulți clienți ba-l caută acasă, ba-i servește nea Ion direct la domiciliu. Ba și primarul Reșiței a fost în solariile sale și și-a făcut plinul la legume.
„Mulțumesc mult tuturor celor care organizează târguri agricole și celor prin care se derulează Programul «Tomata», în care sunt înscris de câțiva ani. Le mulțumesc și oamenilor care cumpără de la mine, pe care, dacă observă lucruri pe care le pot îmbunătăți, îi invit să mi le spună în față!”, încheie legumicultorul, sigur de calitatea produselor sale.
JCS-Ionel Ivașcu