Caraş-Severin, Romania
Tag

legume

Browsing

FÂRLIUG – Agricultura e baza pentru familia lui Ion Pălean din Fârliug, dar e tot mai greu de la an la an. Pentru că atunci când face socoteala între cât a muncit și cât a câștigat, agricultura dă cu virgulă și parcă nu rentează. Cu toate acestea, merge înainte și invită cumpărătorii la masa lui din Piața Reșița Nord, unde aduce legume proaspete în fiecare zi!

FÂRLIUG – Deși produsele sale nu arată ca cele din magazin, Sorin Luca din Fârliug e sigur de calitate. Asta deoarece singurul îngrășământ pe care-l folosește este gunoiul de grajd „furnizat” de cele șase vaci pe care le deține. Iar singurele chimicale pe care le aplică legumelor pe care le produce sunt soluțiile contra dăunătorilor!

FÂRLIUG – Se întâmplă la Fârliug, unde nea Ion Jivan și-a dorit tare mult să facă legumicultură ca afară. 23 de ani a trăit și muncit în Franța împreună cu familia. A lucrat ba-n construcții, ba-n agricultură, însă glasul pământului l-a chemat înapoi în locul unde a văzut lumina zilei. S-a întors prin 2013, iar acum are o fermă mică, cât poate să ducă un om, pe care și-a dorit-o ca dincolo. Nu i-a ieșit întocmai, dar îi place mult ceea ce face alături de cei ai casei!

FÂRLIUG – Noi l-am cunoscut pe Ionel Ianca la Reșița, cu ocazia Zilelor Recoltei, însă clienții îl caută atât acasă, cât și în Piața Reșița Sud unde, de ani buni, vinde legumele pe care le produce la câmp și în solar. S-a dezvoltat pe cont propriu, iar singurul îngrășământ pe care-l folosește este gunoiul de grajd produs de animalele socrului său. Clienții știu că are legume bune, unii chiar s-au convins de asta vizitându-i ogorul și alegându-și singuri legumele!