Caraş-Severin, Romania

ANINA – Harap-Alb s-a dus după sălăți în grădina ursului. Alexandru Minea s-a gândit să le producă singur… și să le vândă on-line către clienții cărora le livrează cu mașina frigorifică legumele ambalate și păstrate la rece, pentru a fi cât mai proaspete cu putință!

Zona fiind deluroasă, Alexandru s-a orientat spre culturile de vreme rece, adică salate, salanova roșie și verde, ceapă verde, ridichi, mangold, gulii, sfeclă. A început și cu culturi de vreme caldă precum roșiile sau castraveții, însă nu poate concura cu producătorii din zona Reșiței, care dispun de suprafețe mai mari și temperaturi mai ridicate.

Tânărul e un autodidact în ale legumiculturii, pe care o învață continuu din gama largă de informații de pretutindeni de care generația tânără nu duce lipsă. În 2017, pornea la drum cu 5.000 € și cu o suprafață de 400 mp. Poate pare puțin, dar cultivă intensiv tot timpul anului. Atunci achiziționa două solarii mici, ulterior încă un solar mare. Acum are trei solarii mari și două mici, inclusiv o răsadniță specială pentru că Alexandru produce integral din răsaduri proprii. Solariile încă nu sunt gata dar, la final, suprafața lor va fi de 800 mp. „Am fost norocos pentru că o doamnă generoasă din zona Karlsruhe, Germania, a avut plăcerea să susțină ideea mea. A fost un sprijin limitat, însă ulterior m-a susținut în fiecare an. Fără sprijinul ei, nu cred că aș fi pus pe picioare grădina, cel puțin nu la nivelul de acum. Merg după un standard, tot ce produc este organic și am putut achiziționa echipamente pe care puțini le dețin în România”, aflăm de la Alexandru.

De atunci, a investit cam 40.000 € în grădina pentru care a adus compost, a cumpărat semințe și a dotat-o cu cameră frigorifică, spațiu pentru spălare, ambalare și depozitare, suprafața totală depășind 1.500 mp. Afacerea reușește să meargă înainte datorită clienților pe cât de deschiși, pe atât de doritori de transparență. De aceea, Alexandru Minea postează multe filmări cu ce și cum produce, pentru că vrea o legătură cu clienții bazată pe încredere.

Pentru că subvențiile de la stat sunt greu de obținut, Alexandru merge înainte pe cont propriu. De la început și-a dorit să se dezvolte și asta vrea și pe viitor. Știe că o suprafață acoperită are un randament cu 30-40% mai mare decât una neacoperită și de aceea va continua să investească. Grădina ursului era una de poveste, în vreme ce grădina lui Alexandru este o poveste transpusă în realitate. Vara trecută, un grup de tineri din Cipru, Macedonia, Franta, Spania, Italia, Croatia, Lituania si România vizita grădina de pe Dealul Frumos. Se întâmpla în cadrul acțiunii CultRural Experience 2, coordonată de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Timiș Torontal din Deta.

JCS-Ionel Ivașcu