RĂCĂŞDIA – Finanţările curg în principal pentru drumuri şi pentru ca fiecare gospodărie din Răcăşdia să se bucure de apă şi canalizare.
Administraţia comunei se poate mândri în această perioadă cu două proiecte care sunt aproape gata de start. Primul va atrage 2,2 milioane de lei în Răcăşdia pe un proiect de extindere a reţelei de apă şi canalizare, plus branşamente, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, coordonat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Din aceşti bani, cofinanţarea asigurată de comună este de 0,5 milioane de lei, bani cu care Primăria speră să poată pune pe roate lucrările, până la realizarea efectivă a decontărilor de la minister.
Din cuvintele primarului Mirco Lechici am putut desprinde că este vorba despre branşarea unui număr de 593 de gospodării din Răcăşdia la reţeaua finalizată anul trecut prin fonduri europene. Iniţiativa, care are un termen de implementare de nouă luni, este deocamdată în faza evaluărilor, existând posibilitatea demarării efective undeva prin mai, ceea ce înseamnă că i se va pune punct în prima parte a anului viitor.
Răcăşdia are şi un proiect de modernizare a drumurilor comunale, ce se va bucura de o finanţare europeană de un milion de euro, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020. În cadrul acestuia se vor asfalta 5,4 kilometri de drum, cu rigolele şi podeţele aferente. Este vorba despre podeţele de acces spre un număr de 170 de gospodării. De asemenea, vor fi realizaţi 4,2 kilometri de rigole betonate şi 1,2 kilometri de rigole taluzate.
Şi pentru că şi locuitorii din Vrăniuţ sunt cetăţeni ai comunei, administraţia locală are şi un proiect pe PNDL pentru branşarea la apă a gospodăriilor din satul aparţinător. Pe lângă care comuna mai are o serie de proiecte, prin Compania Naţională de Investiţii, pentru căminul cultural din Vrăniuţ, pentru o sală de sport, la care se adaugă o iniţiativă pentru un teren de sport valorând 50.000 de euro.
Mirco Lechici s-a plâns, la fel ca mulţi alţi primari din judeţ, de faptul că la proiectele ample, în special cu finanţare europeană, birocraţia face ca formalităţile premergătoare să dureze mai mult decât lucrările efective…