Doar aşa sătenii vor putea obţine certificatul de producător agricol, necesar acestui demers. În plus, se pare că, pe viitor, şi acordarea subvenţiilor se va lega de cota de lapte. Mulţi agricultori par să nu fi înţeles aceste lucruri, deoarece nu au cote de lapte, în timp ce alţii sunt nemulţumiţi de nivelul acesteia.
Din discuţia cu d-na Viorica Enăşel, consilier superior la Departamentul Cotelor de Lapte (DCL) Caraş-Severin, am reţinut că există o cotă pentru livrări de lapte către procesatori şi una pentru vânzarea directă. Valoarea cotei a fost stabilită în funcţie de cantitatea livrată de fiecare crescător de animale către procesatori în perioada de monitorizare 1 aprilie 2005-31 martie 2006. Livrările din această perioadă au dat valoarea actuală a cotei.
Cota de vânzare directă a fost stabilită prin înmulţirea numărului de vaci, confirmat de medicul veterinar, cu valoarea mediei pe ţară, adică 3.500 l, din care s-a scăzut consumul în familie şi pentru viţei. Producţia de lapte a vacilor cuprinse în Controlul Oficial al Performanţelor Zootehnice s-a cunoscut exact, apărând astfel valori diferite ale cotei la vânzare.
Conform d-nei Enăşel, aceasta pare să fi fost marea teamă a agricultorilor, mai ales a celor vârstnici. „Pentru stabilirea cotelor, oamenii trebuiau să depună cereri către specialiştii din teren. Mulţi s-au temut s-o facă“, ne-a declarat inginerul DCL. Iar aceasta este doar una dintre probleme.
Pentru alţii, din diverse motive, cota este o piedică. Fie pentru că n-au avut vaci în timpul monitorizării, fie pentru că atunci acestea dădeau lapte puţin sau deloc, oamenii nu au cotă de lapte sau nivelul ei este nepotrivit.
Aşa au apărut vânzările şi cumpărările de cote, singurul mod de a mai obţine cotă de lapte. „Oamenii vin la noi, ne spun nemulţumirile lor şi ne cer explicaţii şi soluţii“, ne-a mai spus d-na Enăşel. Pe această cale, inginerul DCL invită crescătorii de animale din judeţ la sediul departamentului din Reşiţa, cartier Lend, Str. Cireşului, nr. 20.
Ionel Ivaşcu
ionel.ivascu informmedia.ro
