Caraş-Severin, Romania

Şi, deşi consecinţele asupra sănătăţii publice sunt uriaşe, totul s-a încheiat printr-un schimb dur între municipalitate, furnizorul de apă care închidea robinetele, consultant şi executanţii lucrărilor, conflictul fiind presărat cu amenzi deloc neglijabile, ajunse pe masa judecătorilor.

Şi chiar dacă marele circ ISPA nu s-a încheiat, au izbucnit altele în paralel. Pe lângă deja bătătoritele iţe ale Halei Centrale a Complexului Agroalimentar Reşiţa Sud, care se tot încurcă şi descurcă, mai avem de-a face cu altul, al unui bloc de locuinţe sociale de pe Calea Caransebeşului. Investiţia, demarată în baza programului de finanţare a construirii de locuinţe sociale destinate chiriaşilor evacuaţi din casele naţionalizate, conform prevederilor OUG 47/2007, n-a mai fost finalizată nici astăzi, deşi trebuia să fie dată în folosinţă în noiembrie 2009! Cu o lună înainte de acel termen, primarul Mihai Stepanescu, împreună cu Tatiana Cătană, şeful Serviciului Investiţii din cadrul municipalităţii, se adresau Consproiect: „Ne exprimăm îngrijorarea faţă de ritmul lent de executare a lucrărilor în şantier“. Răspunsul Consproiect, din 5 septembrie 2009, suna astfel: „Vă informăm că lucrările vor fi finalizate conform ultimului grafic fizic şi valoric pe care vi l-am trimis“.

De atunci, până astăzi, totul s-a rezumat la răvaşe, printre care au mai apărut şi câteva de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, care voia să ştie pe ce dă banii. O altă adresă transmisă de primărie executantului lucrării menţiona: „Vă reamintim că, prin efortul financiar al Consiliului Local, contribuţia noastră la acest proiect a fost deja achitată. Ce nu am înţeles este de ce în perioada sezonului estival nu s-au intensificat lucrările astfel ca în momentul de faţă să nu fim în situaţia de a depăşi termenele contractuale. (…) Colaborarea cu dvs devine tot mai dificilă şi fără reacţii la solicitările noastre, deşi aţi avut tot sprijinul şi înţelegere din partea noastră, şi ne pune în situaţii neplăcute faţă de autorităţile centrale care finanţează diverse lucrări de investiţii“. În rest, nimic. Pentru că, deşi a existat un proiect şi banii necesari, a existat şi un noian de scuze pe măsură. Iar „eforturile comune“ au ajuns să se rezume doar la replici mult sau mai puţin dure…

Antoniu Mocanu