LACUL SECU – Lacul și barajul Secu se lasă văzute, în această iarnă, într-o imagine care pare scoasă dintr-o altă epocă. Nu este vorba despre nivelul apei, nu despre cifre sau grafice, ci despre ceva mult mai simplu și mai rar: zăpada. Multă zăpadă. Atât de multă încât peisajul din jurul lacului amintește de iernile de altădată, de acele sezoane în care muntele tăcea sub alb, iar frigul era o prezență firească, nu o excepție!
De ani buni, Secu a fost mai degrabă un loc al tranzițiilor: ierni blânde, cu episoade scurte de ninsoare, repede spulberate de ploi sau temperaturi pozitive. Acum, însă, barajul stă încremenit sub un strat gros de zăpadă, pădurile din jur par desenate cu tuș alb, iar lacul reflectă un cer greu, de iarnă adevărată. Este un tablou pe care nu l-am mai privit aici de aproape 20 de ani.
Privit de sus, peisajul are ceva solemn. Barajul, de obicei perceput strict ca o construcție tehnică, capătă o altă dimensiune, aproape monumentală. Sub zăpadă, betonul rece se îmblânzește vizual, iar liniile dure sunt estompate de alb. Natura și infrastructura nu mai par în conflict, ci parte din aceeași poveste, una rar spusă în ultimii ani. Această iarnă nu este doar frumoasă, este și revelatoare. Ne arată cât de mult ne-am obișnuit cu excepția și cât de repede am uitat normalul de odinioară. Zăpezile abundente, gerul constant, peisajele înghețate nu mai sunt reguli, ci știri. Iar când ele revin, o fac cu forța amintirii, readucând cu ele senzația unui timp în care anotimpurile aveau contururi clare.
Lacul Secu, acoperit de iarnă, devine astfel mai mult decât un loc. Devine o memorie colectivă. O fotografie vie a unui Banat montan așa cum a fost și cum, iată, încă mai poate fi. Pentru câteva săptămâni, iarna a recucerit Secu, iar imaginea aceasta rămâne un memento: natura nu a dispărut, doar a așteptat momentul să se facă din nou văzută.
JCS-Denis Dutca
FOTO: Camping Șura Banatului
