În urmă cu 64 de ani, bărbaţi între 17 şi 45 de ani şi femei între 18 şi 30 de ani, apţi de muncă, de pe întreg teritoriul României, au fost luaţi din sânul familiei şi transportaţi în vagoane de transport animale până departe, în teritoriul actualei Ucrainei şi al Rusiei (Munţii Ural).
Din numărul aproximativ de 75.000 de deportaţi din România, se estimează că un număr de 10.000 şi-au pierdut viaţa acolo. Din păcate, mulţi dintre noi nici nu ne mai obosim măcar să ne gândim la ei. Durerea şi lacrimile mai sunt retrăite de cei care mai sunt încă în viaţă, sau de urmaşii deportaţilor în URSS.
Aduceri aminte
Miercuri, 14 ianuarie 2009, comunitatea germană din Caraş-Severin i-a comemorat pe toţi cei care, din cauza condiţiilor vitrege, şi-au pierdut viaţa în URSS. După întâlnirea victimelor din Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş, la Biserica „Maria Zăpezii“ a avut loc un Reqviem închinat victimelor deportării, după care s-au depus coroane de flori şi s-au rugat la Monumentul Deportaţilor din Parcul „Cărăşana“, monument unic în ţară.
„Din judeţul Caraş-Severin au fost deportaţi aproximativ 10.000 de etnici germani. Actualmente mai sunt în viaţă în Banatul Montan 189 deportaţi, din care 73 reşiţeni“, ne-a spus Erwin Josef Ţigla, preşedintele FDG Caraş-Severin, omul care în fiecare an organizează manifestările dedicate comemorării deportaţilor în URSS.
Doina Rolea