Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Rulada de iepure cu ierburi aromate l-a făcut pe chef Richard Abou Zaki să-i ofere cuțitul de aur în ediția 3 din sezonul 13 Chefi la cuțite, de pe 20 martie 2024. Aceasta are posibilitatea să meargă direct în battle-uri!

Lăcrămioara şi-a deschis la Reşiţa, chiar în această lună, o cofetărie sau un „atelier de dulce“ cum îi place ei să spună şi este prima femeie pe care chef Richard a ales-o în echipa lui, cu zâmbetul pe buze.

„Am fost bucătar 15 sau 16 ani în Italia. Am făcut paste, supe și deserturi. Am lucrat cu aproape doi ani cu un chef care a plecat, iar patronii mi-au propus să preiau eu bucătăria. Le-am spus că nu mă simt în stare și am refuzat. Așadar, a venit un alt bucătar timp de doi ani, iar apoi am decis că a venit momentul să iau bucătăria în propriile mâini. Am condus bucătăria 4 ani. Avea patru stele hotelul. Au existat cazuri în care angajații nu au vrut să vină să lucreze alături de mine pentru că sunt femeie. (…) Nu mai locuiesc în Italia de anul trecut, am hotărât să mă întorc acasă și aici am făcut o schimbare. Sunt cofetar acum, fac prăjituri!“ a spus Lăcrămioara.

„Eu am muncit în viața mea cu puține femei, dar a meritat să lucrez cu ele. Eu mă simt să am prima femeie în echipa mea și vreau să dau azi cuțitul de aur!”, a zis Richard Abou Zaki, bucătarul de origine română, ce are patru restaurante în Italia, dintre care unul cu o stea Michelin.

Aşa cum v-am spus, Lăcrămioara şi-a deschis o cofetărie în Reşiţa, o afacere în care crede. „Vă invit pe toţi să gustaţi prăjiturile mele la Atelierul de dulce din Reşiţa. Participarea la Chefi la cuțite a fost un vis pe care l-am avut încă de la prima ediție și acum a venit momentul. Anul ăsta a fost anul schimbării pentru mine. Sper să mi se întâmple numai lucruri bune. Nu m-am gândit ce voi face cu banii, importantă este experienţa şi faptul că am reuşit să îmi confirm mie nişte lucruri.“, ne-a spus Lăcrămioara Pintilie.

JCS-N.C.

FOTO: a1.RO