CARANSEBEŞ – Cei care dețin parcuri de distracții vor scoate mai mulți bani din buzunar ca să prindă un loc la Serbările Cetății de la Caransebeș, de peste două săptămâni!
Decizia a fost luată în consiliul local, la propunerea primarului Felix Borcean. Acesta a fost sesizat de mai mulți părinți că tarifele practicate de cei care aduc ringhișpile, mașinuțe, ciocane și alte aparate sunt extrem de piperate, gen 15 lei biletul de copil sau 10 lei două minute pe instalațiile de distracție respective. Și cum primăria nu poate umbla la tarifele acestora, a găsit totuși o altă modalitate, chiar dacă asta nu garantează că părinții sau copiii vor plăti bilete mai ieftine.
„Am un amendament: la parcul de distracții și agrement, pentru un amplasament de 100 de metri pătrați costă 5000 de lei închirierea. Nu pentru 200 de metri pătrați, ca până acum. Și ei au foarte scumpe biletele și noi nu am mai modificat tarifele de multă vreme. E vorba doar de agrement, nu de comercianții de mici sau bere. Și nu-i obligă nimeni să vină, credeți-mă că dacă nu ar ieși în câștig nu ar veni, e doar pentru cei cu ringhișpile, ciocane, mașinuțe, etc. Noi am analizat foarte bine ofertele lor și am ajuns la concluzia că noi am fost cei prăduiți, copiii și părinții, mulți mi-au reclamat faptul că sunt foarte scumpe, noi nu putem interveni la prețul lor, dar putem lucra la prețul pe care-l plătesc ei către noi”, a explicat edilul Caransebeșului.
Liberalul Puiu Paica a catalogat aceste tarife drept „jecmăneală pe față, fantastic de mult 1000 de euro pentru trei zile”, dar până la urmă a votat propunerea lui Borcean, alături de ceilalți aleși locali, motivând că nu vrea să rămână ca „Rapidul, singur împotriva tuturor”.
Întrebat ce se întâmplă dacă și patronii de mașinuțe măresc, la rândul lor, tarifele, primarul a replicat: „Nu e în interesul lor, că atunci nu se mai dă nimeni!”
Serbările Cetății, ajunse la ediția cu numărul 17, au loc în Parcul Teiuș din Caransebeș, între 15 și 18 septembrie, municipalitatea alocând în acest an 250 de mii de lei din bugetul local pentru desfășurarea manifestărilor.
JCS-Răzvan Mihalcea