Caraş-Severin, Romania

Un număr de 12 dintre sportivii de perspectivă ai Secţiei de Lupte a Clubului Sportiv Şcolar-Clubul Sportiv Municipal, pregătiţi de antrenorul emerit Ilie Ene, s-au aflat, timp de o săptămână, în staţiunea de pe Valea Cernei, pentru un stagiu centralizat de pregătire.

Printre aceştia s-au regăsit copii şi cadeţi, fie medaliaţi la campionatele naţionale, fie candidaţi la podiumul României: Iulian Păun, Andrei Varga, Vlăduţ Grama, Albert Loba, Andrei Laeş, Cătălin Negru, Alexandru Jurchescu şi Alexandru Predescu.

„Am efectuat câte două antrenamente pe zi, ne-a declarat antrenorul Ilie Ene. Unul în sală, bazat pe forţă, şi unul în aer liber, axat pe pregătire fizică generală. Vreau să vă spun că am beneficiat de condiţii excelente, şi cantonamentul a fost foarte util“.

Să mai spunem că, de marţi, 13 ianuarie a.c., şi-au reluat activitatea, tot sub coordonarea antrenorului Ilie Ene, şi componenţii Centrului de Lupte de la Şcoala cu clasele I-VIII din Brebu. Aceasta, în perspectiva primelor două concursuri naţionale oficiale, pentru copii (luna aprilie a.c., la Tg. Jiu), respectiv cadeţi (mai a.c., la Craiova).

Marius Moraru
[email protected]