ORAVIŢA – Aleşii locali au aprobat un număr de şapte proiecte de investiții care să fie finanțate prin programul „Anghel Saligny”. Valoarea totală a acestora depășește suma de 103 milioane de lei!
Proiectele vizează investiții în infrastructura oraşului, reabilitări sau modernizări ale mai multor străzi şi drumuri din Oraviţa şi din satele Brădişorul de Jos şi Răchitova.
„Am votat în cadrul consiliului local cele şapte proiecte. Vorbim de reabilitarea infrastructurii stradale, îndeosebi în zona veche. Aici amintim străzile Traian, Crinilor, Horia, Crişan, V. Alecsandri, Livezilor, Nucilor, Trandafirilor, Ghioceilor, Eminescu, Rândunicii, Viorelelor, Oituz şi Ştefan cel Mare, în total 14 străzi. Am decis să avem un număr considerabil de proiecte în așa fel încât dacă reușim să obţinem finanţare pentru toate vom aduce un câștig la bugetul oraşului, banii din bugetul local putând să îi alocăm pentru alte investiţii“, ne-a spus primarul Oraviţei, Dumitru Ursu.
Cele peste 103 milioane lei sunt bani care vor fi investiți pentru modernizarea și reabilitarea a aproape 23 de kilometri de drumuri și străzi, atât în orașul Oravița, cât și în satele Răchitova și Brădișorul de Jos. Proiectele ce vor fi depuse spre finanțare sunt: Reabilitare infrastructură stradală oraș Oravița și sate aparținătoare – 9,5 milioane lei – 3,4 km; Modernizare străzi oraș Oravița – 10,6 milioane lei – 4,8 km; Reabilitare drumuri, străzi urbane – 16 milioane lei – 5,4 km; Reabilitare infrastructură stradală Răchitova și Brădișorul de Jos – 2 milioane lei – 1 km. Au mai fost depuse spre finanțare, tot prin acest program, și reabilitarea şi modernizarea celor 14 străzi amintite mai sus, în total 3,6 km, cu o valoare însumată de 13,1 milioane de lei. Cel mai mare proiect, în valoare de 52 de milioane de lei, vizează reabilitarea și modernizare străzi, alei, parcări, trotuare și piste de biciclete, însumate ajungând la 4,2 km.
JCS-Nina Curiţa