Caraş-Severin, Romania

MARGA – Diferența au făcut-o cele 156 de voturi obținute în plus față de contracandidatul său Ion Florin Marcu!

Victoria candidatului social-democrat Nicolae Beg în alegerile locale parțiale de duminică, 7 decembrie, poate fi considerată una categorică, având în vedere că a obținut 320 de voturi (două treimi – 67,23%) din totalul celor 476 valabil exprimate, comparativ cu cele 156 (32,77%) care s-au dus către candidatul liberal. Un rezultat bun chiar și în condițiile în care din cei 886 de alegători înscriși în liste la urne s-au prezentat doar 486 (54,85%). „Candidatul PSD, Nicolae Beg, este noul primar al comunei Marga. O victorie categorică a celui mai gospodar edil pe care comuna l-a avut și, iată, îl are din nou. Bine ai revenit acasă, Lăiță! Mă bucur pentru tine și pentru cetățenii comunei tale.“, a ținut președintele PSD Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, să-l felicite încă de duminică seară.

Nicolae Beg a revenit, astfel, „acasă“ la Primăria comunei Marga după ce precedentul mandat câștigat la alegerile din 9 iunie 2024 i-a încetat în primăvara acestui an, după ce a hotărât să se înscrie sub stindardul AUR în cursa electorală pentru Primăria Oțelu Roșu. Cum în confruntarea cu candidatul PSD, Grigore Goja, s-a plasat pe locul doi, Beg a fost nevoit să aștepte o nouă ocazie pentru a candida din nou sub culorile partidului care, iată, i-au purtat din nou noroc. Începând cu 8 aprilie 2025, data vacantării fotoliului său, Primăria Marga a fost condusă de viceprimarul cu atribuții de primar Romulus Barbescu.

JCS-Walter Fleck

1 Comentariu

  1. Cocoscocos Reply

    Un linge blide în politica cărășeană,cine îmi dă mai mult acolo ling,

Adaugă comentariu