La Herculane s-a reaprins lumina speranţei - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

HERCULANE – Mesajul transmis de tinerii arhitecţi timişoreni, „Ajută-ne să reaprindem lumina în Băi!“, a fost auzit de Lights on România, care a montat o instalaţie de 150 de kilograme în locul în care pereţii respiră cu dor: Băile Neptun din Herculane!

Echipa de la Lights on Romania a montat recent în incinta Băilor Imperiale Austriece o instalaţie care cântăreşte circa 150 de kilograme, are 10 metri lungime și 1,5 metri înălțime, și după cum spun reprezentanţii asociaţiei, „trezește munți de emoții de fiecare dată când publicul o vede aprinsă“.

Dar cine sunt cei care au ales să lumineze pereţii Băilor Neptun? Asociaţia Daisler este cea care coordonează Lights on Romania şi face un lucru cu totul şi cu totul inedit, şi anume montează instalaţii artistice de mari dimensiuni în diferite locaţii din oraşele ţării, fie că vorbim de spaţiu public sau privat, tema generală fiind conştientizarea, focusată în trei mari direcţii: arhitectură, mediu şi relaţia individ-comunitate. Până acum au organizat mai multe festivaluri în marile oraşe ale României, fiind de asemenea prezenţi la Londra, dar şi la două festivaluri de lumină din Norvegia. Monumente istorice, cum ar fi Biserica Piaristă şi Biblioteca Judeţeană Octavian Goga din Cluj, au fost luminate de o astfel de instalaţie. Şi au ales să vină şi la Herculane.

„Lights a venit la Băi pentru a exprima dorul față de ceea ce au fost Băile Imperiale Austriece, dar mai ales dorul de ce ar putea deveni. Instalația <<Mi-e Dor De Tine>> reprezintă conexiunea dintre noi toți și podul peste care uneori nu putem trece, oricât de mult ne-am dori. Vrem să folosim puterea şi lumina vindecătoare a instalaţiei pentru a aduce împreună trecutul şi viitorul sub o formă de care este nevoie. Acele emoții sperăm să fie suficiente pentru a trezi în cât mai mulți dintre voi dorința de a contribui la schimbarea imaginată de toată lumea. Băile Herculane reprezintă un spațiu idilic dominat de urmele istoriei care l-au consacrat și care se prezintă ca un muzeu în aer liber datorită patrimoniului arhitectural bogat. Stațiunea Băile Herculane ne-a fermecat cu locurile, clădirile și poveștile sale. Ne-a fermecat cu oportunităţile şi potenţialul care parcă plutesc în aer, dar pe care, prea puțini se încumetă să-l inspire adânc. Cei de la Herculane Project sunt printre cei care inspiră și expiră toate acestea, ei cred în ceea ce ar putea (re)deveni acest loc idilic și luptă în fiecare zi pentru acest vis. Le este dor de ceea ce a fost stațiunea Băile Herculane cândva și dor de ceea ce ar putea fi într-o zi. Tocmai din acest motiv am decis să le aducem și dorul nostru, instalația de lumină <<Mi-e Dor De Tine>> pentru a construi un dor mai mare cu care să lupte pentru ceea ce-și doresc. Cam așa a arătat dorul așezat în una dintre încăperile din glorioasele Băi Imperiale Austriece de altădată, dar și procesul prin care el a ajuns acolo. Echipa Lights on Romania a dus dorul, bucată cu bucată, acolo unde este nevoie de el“, au ţinut să precizeze cei din echipa Lights on Romania.

Impresionaţi acest gest, tinerii arhitecţi timişoreni care luptă pentru salvarea Băilor Neptun au postat pe pagina de Facebook următoarele: „Herculane, locul de care ne e dor. Dor de vacanțele cu bunicii, dor de drumețiile până la Cruce sau Ineleț, dor de mirosul de sulf, dor de Sequoia și de pinii negri, dor de crestele versantului Domogled. Dor de atât de multe lucruri frumoase. Dorul acesta a fost reaprins la Băi de Lights On Romania. Ne-au făcut să zâmbim și să ne aducem aminte de gloria de altădată“.

JCS-Nicoleta Moraru