Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Afectați după ce Marcel Ciolacu și Sorin Grindeanu l-au anunțat pe Felix Borcean candidat la alegerile de anul viitor, patru aleși locali ai PSD au demonstrat ieri ceea ce multă lume știa deja. Că sunt în tabăra viceprimarului Pasere, care își dorește funcția de primar din partea PSD (chiar dacă acum este la PRO România) în ciuda celor spuse de cei doi lideri marcanți ai social-democraților!

Pe scurt, cei patru consilieri PSD (Natalia Boncia, Vlad Ștefăroi, Simion Bojin și Cosmin Heghediș) nu au votat organigramele propuse de primarul Borcean pentru primărie, SIP, bibliotecă, casă de cultură, Direcția de Asistență Socială, Piața Gugulanilor sau spital (asupra acestuia din urmă vom reveni), fiind de acord, în schimb, cu propunerea viceprimarului Pasere de amânare pentru o altă dată a acestor organigrame.

„În momentul de față, niciunul din cei șase consilieri PSD nu sunt puși de mine pe listă, eu nu eram în PSD când s-a făcut lista. Dacă voi ajunge în circumstanța de a decide o listă de consilieri locali, vă asigur că atunci îndreptățit, pertinent, obiectiv, aș putea lua măsuri. În momentul de față eu lucrez cu acești oameni pentru că așa e conjunctura, dacă ei răspund la alte comenzi, e treaba lor, fiecare acționează cum consideră. Sunt doi consilieri PSD (Dascălu și Sabadiș – n.r.) care nu pot fi butonați pentru că sunt pensionari, restul…”, a spus primarul Felix Borcean, care a mai adăugat că nu e nicio problemă că nu s-au votat organigramele și că mai grav ar fi fost dacă s-ar fi intervenit pe ele așa cum își dorește viceprimarul.

Pe de altă parte, trebuie spus că nici cei șase liberali prezenți la ședință nu au votat modificările în organigramele instituțiilor amintite și nici chiar cei de la USR în unele cazuri, semn că se coagulează o nouă majoritate în jurul viceprimarului Pasere, cu sprijinul unei părți din PSD, dar și al PNL, USR și PMP.

JCS-R.M.