BOCŞA – Potrivit şefului administrativului bocşean, acoperilul primăriei nu a beneficiat de reparaţii, fapt ce a dus la o situaţie pe care o numeşte dezastruoasă.
În urmă cu un deceniu, sediul Primăriei Bocşa beneficia de o serie de moternizări. Au fost închise coridoarele, a fost montată tâmplărie termopan, sălile au fost modernizate iar mobilierul a fost schimbat. Cel puţin coridorul de la etajul I, care era deschis spre spatele instituţiei, era un adevărat infern în sezonul rece, pentru că fiecare ieşire dintr-un birou era de-a dreptul afară. Iar sala de şedinţe are acum un aer plăcut, cu linii moderne, păstrând sobrietatea necesară şedinţelor de consiliu local. Iar renovarea faţadei a repus sediul primăriei între clădirile frumoase, remarcabile ale oraşului.
„Din anul 1990 şi până în prezent, acoperişul Primăriei oraşului Bocşa nu a beneficiat de reparaţii sau consolidări, fapt care a dus la situaţia dezastruoasă de astăzi. De când am ajuns la conducerea administraţiei locale, am amânat această investiţie pentru că mereu am considerat prioritare educaţia, infrastructura, locurile de joacă pentru copii, siguranţa şi ordinea în oraş“, spune Eugen Cismăneanţu, primarul de Bocşa, precizând că nu e firesc ca într-o primărie de oraş să plouă în interiorul clădirii, acesta fiind de fapt motivul principal al demarării lucrărilor de reabilitare integrală a acoperişului vechiului imobil.

„Tigla care acoperă clădirea primăriei va fi schimbată în totalitate, în urma unei donaţii primite de la Fundaţia «Triumful Inimii». Este vorba despre 704 metri pătraţi de ţiglă, care o va înlocui pe cea veche, uzată deja de intemperii şi de ani. Aceasta nu este singura donaţie făcută de fundaţia din Bocşa, care şi în trecut s-a implicat în susţinerea oraşului, prin diferite acţiuni. Materialele necesare, pe lângă ţigla deja donată, vor fi asigurate din bani de la bugetul local al oraşului Bocşa“, a mai precizat primarul Eugen Cismăneanţu.
