BERZOVIA – Primăria Berzovia are în vedere drumurile comunei, iar căminul cultural e aproape gata!
Din discuția cu primarul Ion Serafin am reținut că au fost depuse două proiecte pe Programul „Anghel Saligny” vizând drumurile comunei. Primul țintește reabilitarea a câte trei străzi secundare în Berzovia și Fizeș, în lungime totală de 2,6 km, iar al doilea vizează porțiunea de 1 km a DC 105, cuprinsă între primărie și intersecția cu DN 58B. „Așteptăm să semnăm contractele de finanțare pentru aceste proiecte a căror valoare cumulată depășește 7 milioane de lei. Cel de-al doilea va schimba un pic fața comunei, pentru că modernizarea acestui drum va însemna și amenajarea a 50 de locuri de parcare și trotuarele pe ambele părți.”, am aflat de la primarul Serafin.
Din aceeași sursă reținem că lucrările la căminul cultural din centrul de comună au intrat în linie dreaptă. Cei 400.000 de euro investiți grație unui proiect AFIR au însemnat o reabilitare totală a clădirii vechi de 50 de ani, transformată astfel într-un edificiu cultural modern. Lucru cu atât mai lăudabil cu cât intervenția era necesară mai demult, deoarece problemele la acoperiș au permis apei să se infiltreze, deteriorând astfel tavanul clădirii. Primarul se arată foarte mulțumit de lucrarea executată de o firmă din Lugoj. Aceasta s-a organizat ca la carte, a lucrat eficient și a finalizat lucrarea la termen, așteptările primarului Serafin fiind ca, în maxim două săptămâni, să taie panglica.
Asta după ce recent s-a făcut recepția bazei sportive în care s-au investit peste 500.000 de lei. 60.000 de euro au venit prin GAL-ul Torontal-Bârzava cu sediul la Deta, în care comuna Berzovia este membru. Diferența a fost suportată din bugetul local, fiind vorba despre un proiect din 2017, interval în care prețurile au crescut. În paralel, primăria lucrează la cele trei capele din localitățile comunei. 600.000 de lei din bugetul local vor fi investiți pentru amenajarea celor trei locații pe care nu le iubește nimeni, dar pe care nici nu le poate evita nimeni.
JCS-Ionel Ivașcu