Caraş-Severin, Romania

ARMENIŞ – Încă de acum, 2018 se anunţă cu roade bogate, grație unor contracte importante pe care administrația locală le-a semnat pentru comunitatea sa.

Primăvara va începe în forţă în localităţile Sat Bătrân şi Feneş, cu modernizări de drumuri, după ce, în 2017, Primăria Armeniş a accesat fonduri europene de aproximativ un milion de euro. „Proiectul a fost depus la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale. Licitaţia a avut loc şi urmează ca, în următoarele două luni, să se anunţe şi câştigătorul, iar din primăvară să înceapă şi lucrarea“, ne-a explicat primarul comunei Armeniş, Cristian Vela.

În lista de finanţare a Programului Naţional pentru Dezvoltare Locală 2014-2020, Primăria Armeniş este cuprinsă cu alte patru proiecte. Pentru trei dintre ele au fost semnate şi contractele de finanţare. Este vorba despre modernizare DC 24 și străzi în localitatea Feneş, cu o valoare de 6.862.738 de lei, reabilitare şi extindere reţea de canalizare în Armeniş, care primește 4.879.724 de lei, și asfaltare străzi Sat Bătrân, un proiect de 1.889.559 de lei. Se vor aloca bani, 1.641.177 de lei, și pentru modernizarea dispensarului din Armeniș, pentru care primarul așteaptă să fie chemat la București, luna aceasta, în vederea semnării contractului de finanțare. La Ministerul Mediului este depus și proiectul privind alimentarea cu apă a localităților Sat Bătrân și Sub Margine. Aici, lucrările au demarat în 2012, însă, din diverse motive, au fost sistate, în prezent, procentul de realizare al proiectului fiind de numai 45-48%. „Proiectul s-a blocat într-un fel, dar sperăm să-l finalizăm anul acesta. Mai avem depus un proiect la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, pentru reabilitarea și modernizarea căminului cultural din Sat Bătrân. Proiectul a fost aprobat, urmează să se facă vizita în teren, în următoarele trei luni, după care vom începe procedurile de licitaţie şi de execuţie“, ne-a mai declarant Cristian Vela.