CARANSEBEŞ – Liniştea celui de-al doilea municipiu al judeţului a fost tulburată în această dimineaţă de un eveniment mai puţin obişnuit!
Oamenii vorbeau despre un tânăr ajuns la capătul disperării, care ar fi vrut să se arunce de la etajul trei al unui bloc de locuinţe de pe Aleea Narciselor, din cartierul Țiglărie. Unii spuneau că tânărul ar fi avut în braţe un copil, alţii spuneau că nu.
Am luat legătura cu Poliţia Caraș-Severin, de unde am putut afla că, „în această dimineaţă, a fost la Caransebeș o sesizare, un tânăr de 24 de ani ar fi amenințat că se aruncă de la etaj, a fost transportat la spital“, însă potrivit reprezentanților Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș, tânărul n-ar mai fi ajuns la ei. Motivele gestului acestuia nu au fost făcute publice de polițiști. Potrivit oamenilor legii, când ar fi vrut să se arunce de la fereastră, tânărul nu avea niciun copil în braţe.
JCS-A.M.