Caraş-Severin, Romania

Poate cea mai inedită dintre ele a aparţinut Şcolii cu clasele I-VIII Nr. 7 din Reşiţa, care, împreună cu Cercul Olimpic „Onoare“ şi cu Grădiniţa PN 9, a organizat o altfel de horă a unirii, pe patinoarul din Centrul Civic, încinsă de copiii de la ciclul primar şi de preşcolari, ţinând în mâini steguleţe tricolore.

La Consiliul Judeţean, tinerii participanţi au putut afla contextul politic în care a fost realizat importantul eveniment, iar la Liceul Teoretic „Mircea Eliade“, invitaţii le-au prezentat elevilor informaţii „din culisele unei mari şi necesare Uniri“.

„Unirea a fost rezultatul elitelor româneşti, al unei generaţii politice de aur (căreia noi astăzi îi cam ducem dorul – n.r.), a precizat preşedintele Consiliului judeţean, Sorin Frunzăverde. N-am prea învăţat despre ei pentru că erau consideraţi oameni politici reacţionari, deşi ei au realizat acest eveniment emancipat, pentru că erau oameni politici emancipaţi“. Discursul a rost rostit în deschiderea manifestărilor organizate cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la Marea Unire a lui Cuza în sala de şedinţe a CJ.

Tinerilor participanţi, elevi ai Liceului Teoretic „Diaconovici-Tietz“ din municipiu, le-au fost prezentate o serie de evenimente petrecute istorice ale vremii cu impact asupra României contemporane, chiar dacă unele dintre ele au fost date uitării.

Aici s-au încadrat o lovitură de stat, prima asasinare a unui prim ministru, care a dat startul unui şir de astfel de evenimente, abdicarea lui Cuza etc. La eveniment au participat şi Dumitru, directorul Muzeului Banatului Montan, şi istoricul Ligia Boldea. „Unirea în cuget şi simţiri“, de la Şcoala Nr. 12, „Din culisele unei mari şi necesare uniri“, de la Liceul „Mircea Eliade“, „150 de ani de la Unirea Principatelor Române“, de la Şcoala 8, toate din Reşiţa, şi „Lecţia de istorie“ au fost doar câteva din acţiunile dedicate, vineri, marelui eveniment.

Şi la Caransebeş, au fost organizate acţiuni prilejuite de împlinirea a 150 de ani de la Unirea Principatelor Române, manifestări organizate de Casa Municipală de Cultură „George Suru“, Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă, Biblioteca „Mihail Halici“ şi Cercul Militar. Astfel, la Muzeul din Caransebeş a avut loc expoziţia fotodocumentară „Unirea Ţării Româneşti cu Moldova – Un act istoric ce ne-a marcat destinul“.

Printre participanţi s-au aflat şi numeroşi elevi, de la şcolile din municipiu, care au putut afla mai multe despre momentul sărbătorit. În continuare, la Cercul Militar a avut loc o expoziţie de carte, derulată sub genericul „Alexandru Ioan Cuza – o figură emblematică a istoriei noastre“.

A urmat un concert ce a ilustrat, auditiv, momente importante ale istoriei naţionale, susţinut de Fanfara Casei de Cultură „George Suru“.

În continuarea manifestării, muzeograful Bogdana Branca şi Ioan Cojocariu, directorul Casei de Cultură „George Suru“, au prezentat expuneri despre viaţa şi acţiunile lui Alexandru Ioan Cuza. Sărbătoarea s-a încheiat cu un spectacol folcloric susţinut de Ansamblul „Doina Banatului“.