Caraş-Severin, Romania

Acţiunile prin care sistemul de justiţie protestează faţă de nepăsarea celorlalte puteri ale statului se acutizează. Totuşi, nu este vorba despre acţiuni de protest propriu-zise, ci de cu totul alte măsuri. Conducerile instanţelor cărăşene urmează să convoace adunările generale ale judecătorilor, pentru a hotărî care vor fi, mai exact, modalităţile prin care vor acţiona în legătură cu modificările necesare în sistemul judiciar, după cum ne-a informat jud. Daniela Deteşan, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Caraş-Severin.

Până acum, unele instanţe au urmat exemplul Curţii de Apel din capitală, care a hotărât deja că judecătorii nu vor mai purta, în sală, roba şi insigna, pentru a simboliza lipsa de putere a… puterii judecătoreşti, volumul maxim de dosare pe şedinţă fiind redus la 30 (instanţele cărăşene având o încărcătură medie de 100-120 de dosare pe şedinţă), cauzele care depăşesc acest număr urmând să primească termene care vor ajunge chiar până în 2010.

În plus, judecătorii vor refuza, în scris, la participarea în calitate de preşedinţi a birourilor electorale. De asemenea, în judeţ, magistraţii urmează să reducă şedinţele de la Registrul Comerţului (fiind activitate auxiliară) de la două pe săptămână, la una pe lună.

De ce toate aceste măsuri? În primul rând, din cauza bugetului subdimensionat al instanţelor, care nu prea mai au bani nici de papetărie, inclusiv taxele de timbru fiind redirecţionate către primării. Deşi pare sumbru, Judecătoria Bozovici putea să rămână fără curent electric, dacă n-ar fi intervenit, ieri, Tribunalul Caraş-Severin, printr-o adresă, la furnizorul de energie. Încă din 2006 există o lege care mută bugetul instanţelor de la ministerul de resort la Înalta Curte, doar că ea a tot fost amânată, ultimul termen, din nou neaplicabil – din lipsa infrastructurii, a logisticii şi a personalului, fiind 1 ianuarie 2010.

Tot la capitolul bani intră şi sporul de suprasolicitare neuropsihică, de 50% din salariu, acordat printr-o lege organică, desfiinţat părintr-un OUG, acest din urmă act fiind, şi el, lăsat fără efecte printr-o hotărâre a Înaltei Curţi. Şi totuşi, deşi există o lege, o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, oamenii nu-şi primesc banii. Se pare că trăim „într-un stat de drept în care nici măcar judecătorii nu beneficiază de aplicarea hotărârilor judecătoreşti“.

Totuşi, chiar dacă dosarele vor fi amânate, Daniela Deteşan a precizat că, tocmai pentru ca fiecare să beneficieze de dreptul la un proces echitabil, ar fi normal ca oamenii să meargă în faţa unui judecător care să aibă timp să-i asculte şi să le înţeleagă cauza, altfel, e ca acum: „lucrăm, de cele mai multe ori, ca la fabrica de şuruburi“…

Antoniu Mocanu
[email protected]