Caraş-Severin, Romania

Comercianţii persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, care desfăşoară activităţi de comerţ cu produse agricole şi alimentare impuse la normă de venit au o serie de obligaţii fiscale. În primul rând, cei în cauză trebuie să aibă documente de provenienţă, care să însoţească marfa, indiferent de locul în care se află aceasta, pe timpul transportului, al depozitării şi al comercializării. Prin documente de provenienţă pentru mărfuri se înţelege, după caz, factura, avizul de însoţire a mărfii, borderoul de achiziţie, documentele vamale, factura externă sau orice alte documente stabilite prin lege.

În caz contrar, efectuarea de acte sau fapte de comerţ cu bunuri a căror provenienţă nu este dovedită aşa cum cere legea sunt considerate activităţi comerciale ilicite şi atrag răspunderea contravenţională sau chiar penală, potrivit Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

De asemenea, pentru vânzările de bunuri cu amănuntul, precum şi pentru prestările de servicii direct către populaţie, operatorii economici au obligaţia să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale, potrivit OUG nr. 28/1999. Şi, evident, cumpărătorii sunt obligaţi să ceară bon! Este însă greu de spus câţi dintre comercianţii din pieţe respectă această cerinţă.
În plus, comercianţii care derulează activităţi de comerţ cu produse agricole şi alimentare impuse la normă de venit au obligaţia să întocmească jurnale de vânzări, respectiv de cumpărări, în vederea stabilirii momentului depăşirii plafonului de scutire şi înregistrarea ca plătitor de TVA, potrivit HG nr.44/2004, respectiv Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal. La ora actuală, acest plafon este de 35.000 de euro.

Trebuie precizat faptul că, potrivit Codului Fiscal, contribuabilii care desfăşoară activităţi pentru care venitul net se determină pe bază de norme de venit nu conduc contabilitatea în partidă simplă pentru activitatea respectivă.

Antoniu Mocanu