REȘIȚA – Echipa de U19 de la CSM Reșița, pregătită de Leo Doană, ocupă în prezent locul secund în play-off-ul Campionatului Național U19, cu 29 de puncte. Lider este CSȘ Caransebeș, cu 33 de puncte. Tinerii rosso-neri sunt neînvinși în partidele din play-off, având patru succese din tot atâtea meciuri!
„Am avut un parcurs bun în campionat, se putea și mai bine, dar trebuie să ținem cont că ne-au plecat șapte jucători cu care am reușit să facem din CSM Reșița U19 campioană națională. Acum am promovat jucători și mai tineri. Am avut în teren patru titulari care sunt născuți în 2008, iar noi jucăm în campionatul de 2005/2006. Suntem pe locul secund în clasamentul din play-off, la patru puncte de Caransebeș. Cu o pregătire bună în iarnă sper să obținem în 2024 rezultate cât mai bune. Pe data de 15 ianuarie vom relua pregătirea la stadion și sper că președintele Cristi Bobar ne va asigura și un cantonament. Cu siguranță că un stagiu de pregătire centralizat va fi benefic pentru băieți. Prima etapă din 2024 o vom juca pe 17 martie, la Târgu Jiu!”, a spus antrenorul Leo Doană.
JCS-Ștefan Moraru