Caraş-Severin, Romania


Construit pe scheletul celor de la AS Kickers, lotul
echipei de juniori de la Crişul Ch. Criş face
furori în campionat. Cu 15 victorii şi doar
două înfrângeri, având 60 de
puncte şi +56 golaveraj, elevii antrenaţi de
Daniel Cherecheş face legea în Liga a IV-a
de juniori, la jumătatea sezonului
competiţional 2008-2009.


„Nici nu ne gândim la altceva decât
să terminăm pe primul loc al clasamentului.
Este un obiectiv clar, trasat echipei de la
începutul sezonului” – a spus antrenorul
Cherecheş.


Lotul care a dus greul în toamnă este format
din următorii: Pătroi, Senteş – portari,
Groza, Hamza, A. Pop, A. Covaci, Dema, R. Pop,
Puşcaş, Cozac, Ciornei, Porumb, Mako,
Patkany, Tolan – jucători de câmp. La
aceştia, pentru retur se adaugă
încă patru jucători, noi sosiţi:
I. Covaci, Morar, Cherheş, Marton.


Golgeterii echipei sunt Cozac şi A. Covaci,
jucători despre care am primit asigurări
că se va mai auzi în viitor.


Juniorii de la Crişul au jucat şi două
„amicale”, cu echipe de seniori: 2-3, cu
Grăniceri şi 2-2, cu Nădab.


„Pe această cale vreau să
mulţumesc domnului primar al oraşului
Chişineu Criş, Gheorghe Burdan, care este tot
timpul alături de această
tânără echipă” – a mai spus
Daniel Cherecheş.

L.S.