Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Staţiunea Gărâna a reunit, într-un adevărat festival sportiv, peste 120 de judoka.

 Devenită tradiţională, „Cupa Semenic Fest 2013″ la judo s-a bucurat de o participare numeroasă, depăşind multe etape oficiale regionale, dar şi de o vreme foarte frumoasă, competiţia derulându-se în aer liber. Şi-au dat astfel întâlnire la Gărâna, lângă Muntele Semenic, peste 120 de judoka, categoriile copii U 11 şi U 13, din mai multe localităţi din ţară, printre care din Cluj-Napoca, Arad, Sibiu, Alba Iulia, Deva, Drobeta Tr. Severin, Lugoj, Caransebeş. În plus, întrecerile au avut caracter internaţional, prin participarea mai multor sportivi de la un club din Germania, graţie colaborării cu C.S. Muncitorul Reşiţa, principalul organizator şi a ediţiei a III-a. Dar, la reuşita întrecerilor au mai contribuit în mod determinant S.C. Lupo Touring, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Caraş-Severin, S.C. Termo Construct, Asociaţia Judeţeană de Judo Caraş-Severin, cu sprijinul Consiliului Judeţean Caraş-Severin. Iar prof. Nicolae Marinescu a reprezentat federaţia de specialitate.

Ca şi în ediţiile anterioare, reprezentanţii cluburilor Muncitorul Reşiţa (antrenori Dan Păştean şi Rodica Buda) şi Energetica din Caransebeş (antrenori Ion Radu şi Ioan Răuţ) au avut evoluţii apreciabile. Astfel, s-au remarcat, în mod deosebit, reşiţenii Nicolae Jurjucă, Ioan Bongiu, Andrei Barbu, David Boldea, Nicolas Marchiş, Sonia Stolnicu, Vlăduţ Cătană, Andrei Minio, şi caransebeşenii Andreea Liuba, Serena Dumitru, Giorgiana şi Liviu Copăceanu, Dragoş Mărgan.

„Am avut emoţii înaintea concursului, ne-a declarat antrenorul Dan Păştean, pionul principal al organizării manifestării. În primul rând pentru că ne-am dorit să fim şi în acest an la înălţimea ediţiilor precedente, în condiţii financiare destul de grele. Şi, fără să fiu lipsit de modestie cred că am reuşit să le oferim oaspeţilor noştri condiţii bune de concurs, că şi vremea a ţinut cu noi, dar şi de relaxare într-o zonă turistică deosebită. Mulţumim tuturor celor care ne-au susţinut”.

Marius Moraru