Caraş-Severin, Romania

După ce, în plenul şedinţei, vicepreşedintele CJ, Iulian Georgevici, şi-a prezentat demisia din această funcţie, mulţumindu-le tuturor pentru colaborare, s-a trecut la discutarea fondurilor alocate de Ministerul Dezvoltării pentru asfaltarea drumurilor Fîrliug-Duleu, Reşiţa- Grădinari, Caransebeş-Telescaun, Telescaun – Muntele Mic, Reşiţa – Văliug.

Pentru continuarea acestor lucrări, începute în anul 2010, ministerul a alocat 9.436.334 de lei. Aleşii au aprobat rectificarea bugetului propriu al Consiliului Judeţean, însă cele mai importante proiecte au fost cele prin care au votat modernizarea, reabilitarea, consolidarea unor tronsoane de drumuri şi poduri.

CJ Caraş-Severin a promovat spre Ministerul Dezvoltării obiective de infrastructură ce urmează să fie finanţate prin Programul „Reabilitare şi modernizare – 10.000 km drumuri de interes judeţean şi local (…)“.

Printre tronsoanele a căror documentaţie tehnico-economică s-a aprobat ieri sunt câteva care, la ora actuală, se află într-o stare deplorabilă, precum DJ 571B, Bozovici-Şopotu Nou-Cărbunari, în lungime de 36 de kilometri şi în valoare de 18.734.645 euro, DJ 680 A Sacu-Tincova-Peştere-Maciova-Ciuta-Obreja, în lungime de 69 kilometri şi cu o valoare de 5.709.984 euro, DJ 585 Bocşa-Ramna-Valeapai, de 19 kilometri lungime şi în valoare de 9.643.907 euro ş.a.

Jurnal CS vă prezintă tronsoanele pe care autorităţile judeţene vor să le modernizeze.

„Consolidare DJ 581 (Giurgiova – Grădinari), km 30+500 – 39+000, L = 8,50 km“.
„Reabilitare DJ 571B, Bozovici (DN 57B) – Şopotu Nou – Cărbunari (DJ 571A), km 0+000 – 36+900“ (18,7 milioane euro).
„Reabilitare DJ 572, km 34+940 – 128+519, Berzovia – Buziaş – Lipova, judeţul Caraş-Severin km 34+940 – 55+700“ (7,5 milioane euro).
„Reabilitare DJ 572, Comorîşte – Berzovia, judeţul Caraş-Severin, km 0+000 – 34+940“ (26,8 milioane euro).
„Modernizare DJ 581A, între DN 58 şi DJ 581, judeţul Caraş-Severin, km 0+000 – 6+200“ (2,1 milioane euro).
„Modernizare  DJ 582D, Crivaia – Vila Klauss, km 4+200 – 7+700, L = 3,50“(2,4 milioane euro).
„Modernizare DJ 680A, Sacu (DN 6, km 474+525) – Tincova – Peştere – Maciova – Ciuta – Obreja (DN 68), km 0+000 – 18+800“ (5,7 milioane euro).
„Modernizare DJ 587, Păltiniş (DN 58) – Rugi – Ohabiţa – Delineşti – Apadia – Brebu, km 0+000 – 20+000“ (6,5 milioane euro).
„Reparaţie DJ 608, Teregova – Mehadica, km 41+830 – 56+328“ (626.000 euro).
„Îmbrăcăminte bituminoasă uşoară pe DJ 573 (Jitin – DJ 581), km 27+150 – 32+000, L = 4,85 km“ (1,2 milioane euro).
„Modernizare DJ 585, Bocşa – Ramna – Valea Pai, km 9+100 – 28+200, L = 19,10 km“ (9,6 milioane euro).
„Modernizare DJ 585, Valeapai – Duleu – limită judeţ Timiş, km 28+200 – 36+200, L = 8,00 km“ (3,7 milioane euro).
„Modernizare DJ 583, Ezeriş – Bocşa, km 0+000 – 9+620, L = 9,62 km“ (2,3 milioane euro).
„Refacere drum calamitat DJ 608, Luncaviţa – Mehadica, km 51+300, km 51+600“ (104.000 euro).
„Reabilitare DC 138, Grădinari – Frontieră Republica Serbia, km 0+000 – 4+500“(1,2 milioane euro).
„Pod pe DJ 608 peste râul Teregova, la Teregova, km 40+300“ (554.000 euro).
„Pod pe DJ 608 peste râul Belareca, la Plugova, km 02+008“ (1 milion euro).
„Pod pe DJ 582, Văliug – Slatina Timiş, km 24+630, peste râul Bîrzava la Văliug“ (463.000 euro).
„Pod pe DJ 582, Văliug – Slatina Timiş, km 35+815, peste Valea Stânii la Gărâna“ (319.000 euro).
„Pod pe DJ 582, Văliug – Slatina Timiş, km 36+635, peste pârâul Cărămizii la Gărâna“ (330.000 euro).
„Pod pe DJ 582, Văliug – Slatina Timiş, km 57+050, peste pârâul Slătioara la Slatina Timiş“ (446.000 euro).
„Pod pe DJ 582, Văliug – Slatina Timiş, km 57+625, peste pârâul Slătioara la Slatina Timiş“ (457.000 euro).
„Pod pe DJ 582, Văliug – Slatina Timiş, km 58+925, peste pârâul Slătioara la Slatina Timiş“ (365.000 euro).
„Pod pe DJ 582, Văliug – Slatina Timiş, km 59+560, peste râul Timiş la Slatina Timiş“ (449.000 euro).
„Pod peste râul Nera de la Socol la Vracev Gaj“ (1,2 milioane euro).

Nina Curiţa