Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Administrația cărășeană pune la bătaie 400.000 lei pentru ONG-urile care activează în domeniu!

Administrația județeană invită persoanele juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile, fundațiile, organizațiile, constituite conform legii, care desfășoară activități nonprofit de interes general în domeniul sportiv în Caraș-Severin, să depună ofertă în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă. Programul propus a fi finanțat este Sportul de Performanță.

Banii puși la bătaie, 400.000 de lei, sunt acoperiți integral din bugetul propriu al județului, iar atribuirea finanțării este condiționată și de o contribuție minimă din partea beneficiarului, de minimum 10 procente din valoarea totală a finanțării. Contractele vor avea durata, de la încheiere, până la 20 decembrie 2024. Termenul limită pentru depunerea proiectelor este data de 17 septembrie, ora 16.00, la Registratura administrației județene. Iar solicitanți pot fi: cluburi sportive de drept privat înființate cu sediul pe raza județului, constituite ca persoane juridice fără scop patrimonial, deținătoare ale certificatului de identitate sportivă; asociații județene pe ramuri de sport cu sediul în județul Caraș-Severin.

Evaluarea și selecția proiectelor, în vederea acordării finanțării nerambursabile, se va face de către o comisie specializată, în perioada 18-20 septembrie.

JCS-A.M.