CARAŞ-SEVERIN – Starea cunoscutului medic reşiţean este stabilă la ora actuală, după ce a stat internat câteva zile pe ATI, la Reşiţa, însă acesta trebuie operat la Bucureşti!
În ultima vreme, medicul Jaro Marşalik a avut probleme de sănătate care au necesitat internarea în spital. Şi chiar dacă este deputat liberal şi putea alege orice alt spital din ţară, Marşalik a preferat să se interneze la colegii săi la Reşiţa, care într-adevăr l-au ajutat și stabilizat. Dar pentru ca starea acestuia să nu se înrăutățească, iar lucrurile să nu se complice şi mai mult, este nevoie de o intervenţie chirurgicală aparte care, potrivit medicului ATI, Adrian Măgureanu, ar trebui făcută doar de specialiştii Spitalului Militar Bucureşti.
În acest sens, a fost solicitată intervenţia elicopterului SMURD de la Caransebeș, care a aterizat în această după amiază la stadionul din Valea Domanului, pentru a-l prelua și transporta la Bucureşti pe medicul-pacient Jaro Marşalik. Ceea ce s-a și întâmplat, elicopterul fiind acum în drum spre capitală. Îi dorim să se întoarcă sănătos!
JCS-N.C.