CARAȘ-SEVERIN – „Tati, ți-am schimbat numele în telefon! Tu ești vedeta sufletului meu“, îi scria Andi, un băiat de 11 ani, din Reșița, tatălui său – Marius Săndulescu, purtătorul de cuvânt al jandarmilor cărășeni –, conversație publicată de Ministerul Afacerilor Interne!
Ce l-a impresionat pe copil atât de mult? Povestea MAI începe: „În anul 2007 a fost diagnosticat cu o boală rară și a fost nevoit să se opereze pe creier. Nimeni nu îi mai dădea nicio șansă. Fratele lui chiar a fost sfătuit să-și amâne nunta. (…) Operația a fost totuși un succes, iar Marius a început perioada de recuperare. Un an de zile a mers în cărucior, în cârje și baston. Și, după un timp, s-a recuperat, spre uimirea tuturor celor care îl cunoșteau. De atunci, colegul nostru și-a propus un singur lucru, cât va trăi, va ajuta oamenii cu tot ce poate el. Așa că s-a înscris într-o asociație de voluntari din Reșița. Nu a trecut mult timp și a primit un telefon de la doamna Lili, cea care este inima voluntariatului din zonă“.
Așa a fost renovată secția de Cardiologie. „După orele de program, cu ajutorul colegilor jandarmi, Marius s-a apucat de lucru. Într-un timp record, salonul a fost zugrăvit și toate obiectele de mobilier înlocuite cu altele noi. Grupul sanitar a fost de asemenea renovat în totalitate. Totul cu munca și banii lor, dar și a oamenilor cu suflet din județ. Aceasta era abia începutul“.
A urmat alt telefon de la Lili Gherle, pentru staționarul III, care risca să fie dărâmat. Și „în numai 100 de zile, doamna Lili Gherle, domnul dr. Emil Bunda și prin implicarea lui Marius și a voluntarilor, Spitalul Groazei, cum era numit de mai multă lume, a fost renovat. Fiecare salon a fost zugrăvit, dotat cu frigider, televizor și mobilier nou. În 100 de zile, ei, cu ajutorul celor pe care i-au mobilizat, au făcut practic minuni. Spitalul a fost schimbat din temelii. Și pentru că era undeva în preajma sărbătorilor de iarnă, Marius s-a gândit să facă un gest, pentru copiii ale căror familii aveau o situație financiară precară. Și-a sunat toți prietenii și a vorbit cu toți colegii“.
Așa s-a încercat strângerea de bani pentru mai mulți copii nevoiași, care nu aveau nici încălțăminte de iarnă. Așa s-a ajuns ca Marius să fie sunat de un copil din Anina, dintr-un grup care a colindat în oraș și a reușit să strângă 1.800 de lei: „Vrem să vi-i dăm ca să luați pantofi celor care nu au“, spunea glasul de copil, adăugând că ei nu pot pleca din oraș, pentru că nici părinții lor nu au bani: „De fapt, noi nu am plecat niciodată nicăieri“.
A doua zi, Marius a plecat să-i cunoască. Iar cel cu care vorbise la telefon i-a spus că nu mai are toți cei 1.800 de lei: „Au mai rămas 1.780. Am luat niște ciocolată la cei mai mici dintre noi“. A luat banii de la cei mici cu lacrimi în ochi, iar ziua următoare s-a întors la ei cu 3.200 de lei, bani strânși împreună cu colegii impresionați de gestul celor mici. Ei au refuzat, însă așa a pornit povestea unei frumoase excursii pentru cei mici care nu au avut șansa să plece, niciodată, nicăieri…
„El este Marius, are 40 de ani. Acum 15 ani nimeni nu îi mai dădea nicio șansă la viață. Acum el este cel care oferă speranță de viață celor care o duc mai greu. Și asta o face în fiecare zi. El este cel care merge în cartierele cu copii care au condiții mai precare și le oferă acestora o mică bucurie, atât cât poate el. Așa a fost și atunci când a strâns mai multe jucării, iar dimineața le-a așezat pe drumul care ducea spre școală. I-a anunțat apoi pe cei mici, mergând din poartă în poartă. « Am lăsat ceva pe drumul spre școală. Dacă vă place, mâine vă aștept la unitatea de jandarmi. Vom găti și vom mânca împreună». A stat cumva departe și a privit copiii care mergeau la școală. Toți au luat câte o jucărie. Niciunul două. În liniște și cu bucurie. De fapt, cu acest lucru se hrănește Marius, cu zâmbetul celor care sunt ajutați. A doua zi curtea jandarmeriei era plină de acești copii. Împreună au gătit și apoi au servit masa de prânz. Marius le-a spus că are nevoie de ei“.
Așa i-a cooptat pe cei mici pentru o acțiune la Bocșa, pentru care au fost strânse câteva lucruri pentru copiii de acolo. „A doua zi cu o mașină plină de copii și de ajutoare, Marius a fost la Bocșa. Bucuria lui a fost enormă, copii nevoiași ajutau alți copii nevoiași. La întoarcere, unul dintre aceștia a venit la Marius. »Nenea, mă mai luați și pe mine la Bocșa? Vreau să-i dau un ghiozdan unei fetițe». «Dar tu ai?», «Nu am nici eu, dar cred că ea s-ar bucura mai mult». Astăzi, cei doi copii au ghiozdane. A făcut Marius în așa fel încât să aibă“.
Cei de la MAI rememorează și povestea unui bătrânel de la Bocșa care l-a rugat pe Marius să-i plătească factura. Oarecum neîncrezător, cu gândul că va rămâne fără bani sau că nu-i va fi primită factura, bătrânul și-a primit și banii înapoi, și factura i-a fost achitată. Asta tot de jandarmi. Cu ochii în lacrimi, bărbatul l-a întrebat: „De ce ai făcut asta, omule? Mai bine le dădeai acestor copii. Eu nu mai am mult de trăit“. Răspunsul lui Marius a fost: „Acum mulți ani nici eu nu mai aveam mult de trăit. Așa mi s-a spus! Însă am fost singurul care a sperat și am reușit. Și dumneavoastră o să fiți bine. Să nu vă pierdeți niciodată speranța“.
După ce a citit impresionanta relatare, Andi – așa cum îi spune tatăl său lui Andreas – i-a scris lui Marius Săndulescu un mesaj: „Tati, știam că ajuți copiii, dar nu știam că îi iubești atât! Să știi că ți-am schimbat numele în telefon. Tu ești vedeta sufletului meu!”.
JCS-Antoniu Mocanu
