CARAȘ-SEVERIN – Inspectoratul de Jandarmi Județean ”Gl.bg. Vasile Zorzor” a sărbătorit, astăzi, 35 de ani de existență, prilej de recunoștință față de trecut și de reafirmare a misiunii de a fi în slujba cetățenilor!
Manifestările au debutat în această dimineață la monumentul eroului jandarm Nicolae Marcu, unde PSS Lucian, episcopul Caransebeșului, a săvârșit o slujbă de pomenire în memoria celui care și-a jertfit viața pentru apărarea semenilor.
„Evenimentul a continuat la sediul IJJ Caraș-Severin, în prezența președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin, a viceprimarilor municipiului Reșița, precum și a comandanților structurilor de armă din județ. Ceremonialul militar a inclus momente de înaltă ținută, în cadrul cărora au luat cuvântul reprezentanții instituțiilor prezente, dar și foștii inspectori-șefi ai Inspectoratului, care au împărtășit gânduri și amintiri din activitatea lor. Prin această aniversare, au dorit să aducă un omagiu eroilor, să își arate recunoștința față de înaintași și să reafirme valorile care le ghidează misiunea zilnică: onoare, devotament și respect pentru lege.“, transmite instituția.
JCS-A.M.