REȘIȚA – Proiectului inițiat de Colegiul „Mircea Eliade”, împreună cu Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT), a ajuns la ediția a XII-a!
A devenit proiect regional figurând în calendarul Ministerului Educației, întrucât i s-au alăturat unități de învățământ din Arad, Alba Iulia, Timișoara, Eșelnița și multe altele, iar acum include și un concurs de creație literară pe tema dragostei. Vineri, elevii de clasa a IX-a de la „Eliade” au participat la un eveniment interactiv organizat de BJPI, având ca temă tradiția acestei sărbători la români. La final, elevii au împărțit semne de carte în centrul orașului.
Valentin a venit de „afară” după ‘90 însă, în ultimii ani, Dragobete vine puternic din urmă. Îl încurajează media și rețelele de socializare după ce, după perioada comunistă, românii au împrumutat multe din exterior. „Așa l-am luat și pe Valentin deși, prin sudul țării, cândva am avut o sărbătoare a iubirii despre care însă nu s-a știut, cum nu s-a știut nici despre Valentin. Mai nou, Dragobete e promovat în ideea că, dacă e să facem o sărbătoare a iubirii la români, de ce să luăm ceva ce n-are rădăcini?”, afirmă prof. Adela Schindler.
Angelica Herac, de la CJCPCT, știe sigur că, prin anii ‘50, Dragobete se ținea în părțile Bozoviciului. Sărbătoarea nu era însă legată doar de iubire. Se făcea și curățenie în casă și era obiceiul ca bărbații sau băieții să nu se certe cu partea feminină. „Nu e de condamnat sărbătoarea lui Valentin și nici ce presupune ea. Dar poate ar trebui să avem mai mult patriotism și să ținem la această identitate și națională!”, e de părere Angelica Herac.
Prof. Maria Bihoi era copil atunci și poate nu-și amintește foarte bine cum se ținea Dragobetele. Însă mama și bunica i-au povestit, iar acum, la rându-i, le povestește elevilor. La Bozovici, pe când încă nu exista electricitate, se făceau șezători de Dragobete în casa unui tânăr sau unei tinere. Casa era primenită, iar pe masa mică cu trei picioare erau așezate gogoșile, plăcintele, dovleacul copt, coșurile cu mere și pere păstrate în fânul din podul casei. „Se umplea încăperea de lume. Bătrânii ședeau pe scaune, tinerii pe bănci, fiecare servindu-se cu ce vroia. Bărbatul casei îi servea pe cei care vroiau să bea cu țuică fiartă, care avea menirea de a descreți frunțile și de a dezlega limbile. Femeile își aduceau de lucru, unele scărmănau lâna, unele torceau, altele tricotau ciorapi. Se apropia miezul nopții. Cei tineri se furișau rând pe rând în curte unde erau în lumea lor, liberi să vorbească, să se cunoască, să se îndrăgostească. Și să se sărute ca să pecetluiască iubirea, că doar pentru asta au venit.”, se aude vocea doamnei Bihoi.
Dintre tineri, unii s-au obișnuit cu Valentin, alții cred în tradiția tânărului care năucea mințile fetelor și nevestelor tinere, pe care românii l-au preluat de la vechii daci transformându-l în protectorul iubirii.
JCS-Ionel Ivașcu
