Fie că este vorba despre nepăsare sau neputinţă, despre rea voinţă sau indiferenţă, nimic nu justifică faptul că monumentele istorice ale judeţului Caraş-Severin reprezintă un subiect neinteresant pentru autorităţi.
În fond, ne merităm soarta, şi, mai mult decât atât, nu suntem demni de trecutul nostru, pentru că pur şi simplu nu preţuim ceea ce avem. Frecvent, la şedinţele prefecturale ale diferitelor comitete, este prezentată situaţia monumentelor istorice din Caraş-Severin, însă fără finalitate concretă, deşi se depun eforturi din partea oamenilor de la Direcţia pentru Cultură a judeţului.
„Judeţul nostru figurează în Lista Monumentelor istorice cu 834 de poziţii, acoperind toate tipurile de monumente istorice. Potenţialul celor industriale şi preindustriale, în jur de 250 de obiective, conferă judeţului o personalitate aparte sub acest aspect, ca fiind cel mai dens, cel mai important şi cel mai diversificat patrimoniu industrial din Sud-Estul Europei“, spunea miercuri Liubiţa Raichici, directorul Direcţiei de Cultură.
Cea mai gravă situaţie se înregistrează la Anina, acolo unde închiderea sectoarelor de activitate industrială s-a dovedit a fi egală cu închiderea oricărei şanse pentru cele 18 obiective din zona Ansambului Puţului I.
„Prin eforturi comune s-a stopat intervenţia lichidatorului în zonă şi s-a realizat predarea arealului de la Puţul I al fostei mine către Primăria Anina“, a mai spus Liubiţa Raichici, directorul Direcţiei de Cultură. Din păcate, nici acest lucru nu a însemnat prea mult, acţiunile ilegale ale omului dar şi natura contribuind la degradarea acestui obiectiv.
Aşa cum Jurnal CS a mai scris, un alt caz de o gravitate aparte se poate întâlni la Dognecea. În această situaţie, din păcate, Direcţia pentru Cultură nu a avut instrumentele legale de intervenţie, iar situl industrial din comună, care este distrus încă dinainte de anul 2001 atât din vina proprietarilor care s-au succedat cât şi din neglijarea sa de către autorităţile locale, nu mai este decât un morman de bolovani acoperit de buruieni.
„La Dognecea, autoritatea legală este cea care avea competenţa şi mai ales obligaţia de a interveni. Din păcate, nu s-a întâmplat aşa. Un alt obiectiv degradat prin neglijare este şi Fabrica de Cărămidă Reşiţa, obiectiv pe care deţinătorul (n.r. – TMK) doreşte să îl demoleze“, a mai spus Raichici.
Lipsa banilor este şi în aceste cazuri o scuză frecventă, iar un caz flagrant este cel de la Băile Herculane. La nivelul unor obiective care au fost cuprinse în Programul Naţional de Restaurare în urma inundaţiilor şi calamităţilor din 2005-2006, fondurile naţionale au fost reduse drastic astfel încât, din totalul necesităţilor la cele opt obiective din judeţ, s-a achiziţionat doar un aparat de dezumidificare pentru Teatrul Vechi „Mihai Eminescu“ din Oraviţa şi s-au demarat proiectele de conservare-restaurare la Muzeul de Etnografie din Caransebeş, la Vila Elisabeta şi Casinoul cu coloane din Băile Herculane. Din păcate, lista nerealizărilor poate continua, fiind mult mai lungă decât cea a lucrurilor pozitive…
Anca Preda