Caraş-Severin, Romania

Evenimentul s-a consumat în prezenţa mai multor personalităţi din domeniul bancar, cultural, dar şi a tineretului, reprezentat de studenţii Facultăţii de Ştiinţe Economice. „În această primăvară se aniversează 140 de ani de la legea privind crearea sistemului monetar modern românesc şi adoptarea leului ca monedă naţională, precum şi 127 de ani de la înfiinţarea Băncii Naţionale a României”, precizează Florica Floruţiu, directorul Băncii Naţionale Române (BNR), sucursala Bihor.

„Acest prim volum tratează istoria Băncii Centrale de la crearea acesteia, în 1880, până la începutul primului război mondial şi cuprinde date esenţiale privind legislaţia băncii de emisiune, precum şi cea legată de funcţionarea instituţiilor de credit, date despre guvernatori, personalul de conducere, structura organizatorică a băncii, dotarea cu echipamente şi tehnologie pentru fabricarea bancnotelor şi monedelor, dezvoltarea reţelei teritoriale şi susţinerea de către BNR a războiului pentru reîntregirea neamului”, explică Florica Floruţiu.

Scrisă de specialişti

Lucrarea, scrisă de doi specialişti, angajaţi în cadrul băncii, „este o carte-eveniment, modernă şi surprinzător de proaspătă”, după descrierea făcută de decanul Facultăţii de Ştiinţe Economice, Anca Dodescu. „La prezentări în general lumea află despre ce e vorba în carte şi nu mai e nevoie să o cumpere. Noi dorim să prezentăm cât de puţin din ea şi să vă captăm atenţia, astfel încât să vreţi să o cumpăraţi”, a spus Cristian Păunescu, unul dintre autorii lucrării, prezent la eveniment. BNR va dona mai multe cărţi Bibliotecii Universităţii Oradea, Bibliotecii Judeţene „Gheorghe Şincai”, precum şi Bibliotecii Colegiului Economic „Partenie Cosma” Oradea. Volumul poate fi achiziţionat la preţul de 40 RON.

Monica Mateiu