Caraş-Severin, Romania

A rămas mai puţin de o lună până la data la care, teoretic, reşiţenii ar trebui să spună „Pa!“ prafului şi gropilor generate de ISPA, după care serviciile publice de asigurare a apei potabile şi reţelele de canalizare ar trebui să fie la standarde cu adevărat europene. Şi totuşi, municipiul de pe Bârzava rămâne în continuare un calvar al prafului, un şantier veşnic în aşteptare, un iad al şoferilor şi un oraş al lucrărilor făcute de mântuială. Oamenii se plâng de repetatele spargeri, o dată pe o parte a drumului, pentru introducerea reţelelor, încă o dată pentru scoaterea lor, pentru ca operaţiunea să se repete din nou, pe cealaltă parte a drumului…

Avem uliţe care figurează ca fiind asfaltate, unde mântuiala numită ISPA a adus rigole pluviale, bine gândite, care s-au colmatat imediat după prima ploaie. La aceste probleme, factorii implicaţi s-au obişnuit doar să ridice neputincioşi din umeri. Şi, chiar dacă toată lumea dă vina pe primărie, aceasta este doar un mic factor plătitor în lungul lanţ al slăbiciunilor, în care verigile principale sunt executantul (mai multe societăţi de construcţii) şi beneficiarul (AquaCaraş). Datorită acestui lanţ al slăbiciunilor, Reşiţa a primit de la vizitatori, pe lângă titlul de cel mai poluat oraş al ţării, pe cel de localitate în care se opreşte frecvent, pe intervale de câte zi, apa potabilă…

Tot în legătură cu aceste probleme, o nouă şedinţă ISPA – implicând cei trei factori: administraţie locală, Hidroconstrucţia şi AquaCaraş – a fost organizată săptămâna trecută, la solicitarea lui Mihai Stepanescu, primarul Reşiţei, „datorită faptului că lucrările de pe strada Văliugului nu se desfăşoară conform graficului convenit, se arată într-un comunicat remis redacţiei. De asemenea, traversarea (prin subteran – n.r.) de pe strada Paul Iorgovici nu a fost realizată, fapt ce face ca în prezent să nu se poată vorbi despre modernizare, drumul nefiind refăcut. Iar de această traversare depinde refacerea cartierului Muncitoresc“. Evenimentul a pus pe tapet şi problema „întârzierilor şi a disconfortului provocat cetăţenilor municipiului Reşiţa de implementarea acestui proiect“.

Legat de obişnuitele întreruperi neanunţate de apă, un reşiţean din partea Asociaţiei de Locatari Nr. 523, de pe str. Independenţei, şi-a adresat redacţiei JCS nemulţumirea legată de faptul că AquaCaraş sistează furnizarea acestui serviciu fără să-i anunţe în prealabil.

„Trebuie să ştim şi noi, mai ales că unii dintre noi mai au şi copii mici, reclamă omul. Dacă sunăm la dispeceratul AquaCaraş, aceştia dau vina pe cei de la Hidroconstrucţia şi invers, şi suntem pasaţi de la unii la alţii. Cu alte cuvinte, nu ştiu unii de alţii“. În pofida promisiunilor, nici unul din termenele avansate pentru finalizarea lucrărilor n-a fost respectat până acum, iar ultimul grafic este deja depăşit.

Cât timp vor mai suporta reşiţenii calvarul ISPA? – este una dintre întrebările la care nimeni nu poate oferi deocamdată un răspuns cert. Mai ales dacă luăm în calcul reclamaţiile deloc puţine la adresa executanţilor şi furnizorului de apă potabilă, care ajung pe masa municipalităţii, referitoare la lucrările de mântuială care ar trebui refăcute, lucru ce ar implica o serie de cheltuieli deloc neglijabile…

Antoniu Mocanu