Horia Irimia şi-a declarat intenţia de a candida pentru funcţia de preşedinte al CJ Caraş-Severin. „Intenţionez să candidez la preşedinţia Consiliului Judeţean în cazul introducerii votului uninominal.
Începând cu luna martie, voi începe o campanie publică de strângere de semnături. După alegerile locale evident că mă voi retrage din funcţia de ministru secretar de stat”, a mai spus liberalul.
Declaraţia sa probabil vine ca un răspuns la altă candidatură anunţată recent pentru acelaşi post, cea a europarlamentarului Sorin Frunzăverde.
Pe ce mizează fiecare tabără? În timp ce democraţii mizează pe un grup stabil de susţinători, liberalii mizează oare pe grupul nemulţumiţilor?
În plus, pe lângă faptul că ambii candidaţi vor să facă ceva pentru judeţ (deşi au mai avut această şansă), cei doi mai au un lucru în comun: nu vor demisiona din funcţiile actuale (europarlamentar, respectiv secretar de stat) decât după alegerile locale.
Nina Curiţa
