CARAŞ-SEVERIN – Marea voce a Banatului de Munte s-a născut în data de 1 octombrie 1937, în satul Borlovenii Vechi, comuna Prigor şi s-a stins azi, 13 decembrie 2022, la Mehadica, în satul unde la vârsta de 5 ani s-a stabilit cu familia, localitatea natală a mamei sale!
Iosâm (Iosif) Cucu, porecla de sat a marelui artist, a dovedit calităţi vocale de mic copil, ieşind în evidenţă la serbările şcolare, unde, de fiecare dată, se situa pe locul I. Întrebat de la cine moşteneşte talentul, spunea că mama sa avea o voce deosebită, fiind cunoscută în toată zona drept cea mai bună bocitoare. Vocea sa i-a plăcut taragotistului Iosif Milu, artist emerit, care venea acasă cu ocazia Rugii de la Mehadica şi care dorea să-l ducă la Ansamblul „Ciocârlia” din Bucureşti, însă situaţia familială nu i-a permis să părăsească satul natal.
Deşi a activat ca solist de muzică populară din 1962, debutul s-a produs în 1970, cu Orchestra Casei de Cultură a Sindicatelor din Reşiţa, condusă de regretatul Guţu Gore, continuând în aceeaşi orchestră, sub bagheta dirijorului Nicolae Perescu, unul dintre cei mai mari dirijori din Banatul Montan. Sub bagheta acestui mare dirijor, Iosâm este cunoscut atât în Caraş-Severin, cât şi în alte judeţe. Tot în această perioadă realizează prima emisiune la TVR.
De la „Reşiţeana” pleacă în 1972 la Ansamblul „Semenicul”. Cu acest ansamblu iese pentru prima dată peste hotare, în Elveţia, apoi în Anglia, Danemarca, Suedia, Italia, Belgia, Olanda, Franţa şi fosta Iugoslavie. Totodată, colaborează cu Ansamblurile „Cindrelul” din Sibiu, „Ţarina” din Turda, precum şi cu orchestrele din Arad, Oradea şi Cluj-Napoca.
Iosif Ciocloda a venit din părţile Almăjului şi a adus pe scenă tonalităţile calde ale muzicii acestor locuri. Putem spune că Iosif Ciocloda este sensibilul doinitor cu un stil propriu, inimitabil, fiind înzestrat cu o voce de tenor ce acoperă trei octave.
S-a lansat cu cântecele „Munte, munte, Semenic”, „M-am gândit, mamă, să-ţi cânt”, „Mândri-s junii prin Banat” sau „Rozmarin Bănăţenesc”. Datorită talentului său, Iosif Ciocloda a fost angajat la „Doina Banatului” în 1976, avându-l ca dirijor pe Laci Perescu. Aici continuă turneele în ţară şi participă la Festivalul „Cântarea României”, obţinând titlul de Laureat, alături de Maria Ciobanu şi Sofia Vicoveanca. Melodiile înregistrate devin piese de rezistenţă în melosul bănăţean, iar „Satule, grădină mândră”, „Spune mamă-adevărat”, „Nu ţi-o fi, mamă, păcat” le regăsim pe buzele iubitorilor de muzică adevărată.
În anul 1997 se pensionează şi se retrage împreună cu soţia în casa părintească din Mehadica, iar în 2018 a primit titlul de Cetățean de onoare al municipiului Caransebeș. Deşi a cântat în ţară şi peste hotare, sufletul lui Iosif Ciocloda s-a simțit bine tot în Banatul lui şi în localitatea natală, „Megica”, cărora le-a cunoscut graiul şi portul, şi le-a purtat numele peste tot, vocea de aur a Banatului electrizând sălile de spectacol. Promovarea tradiţiilor şi obiceiurilor, a cântecului popular autentic, care sunt valori inegalabile şi incontestabile şi care riscă să se piardă în negura timpului, a fost preocuparea de căpătâi a lui Iosif Ciocloda, având grijă să le valorifice prin toate mijloacele care i-au stat la dispoziţie.
Înmormântarea va avea loc vineri 16.12. 2022, ora 11, la Mehadica.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!
JCS-L.A.