ADVERTORIAL. Adevărul spus cu jumătate de măsură. O practică atât de des întâlnită în rândul parlamentarilor din România, încât mai că îmi vine să spun cu tristețe că ar putea fi liniștit legiferată!
Vorbim astăzi despre un domeniu atât de sensibil pentru români, de care o anumită parte a politicienilor a știut să profite la maximum în urmă cu un an și jumătate. În luna mai 2019, cu doar câteva zile înainte de a ajunge la închisoare, Liviu Dragnea, căci despre PSD este vorba, anunța cu mare fast interesul incomensurabil al social-democraților față de stoparea tăierilor masive de lemn. Tot acest interes era cuprins, la acel moment, într-un proiect de lege prin care se interzicea exportul de bușteni timp de 10 ani.
La o primă vedere, legea era mai mult decât binevenită. Cu toții ne-am săturat de aceste crime care se comit împotriva pădurilor din țara noastră, crime ascunse adesea în spatele unor practici obișnuite, la care autoritățile închid ochii. Știu ele bine de ce. Dacă ne axăm doar pe această jumătate de adevăr, da, oricine ar fi votat proiectul de lege fără să stea pe gânduri. „Lege privind gestionarea durabilă a pădurilor”. Așa se numea actul normativ. Cât de pompos și de frumos sună, în același timp. Exportul de bușteni, cherestea și lemn de foc, interzis din 2020 până în 2030. În cazul încălcării acestei prevederi, contravaloarea masei lemnoase pentru export ar urma să fie confiscată. În expunerea de motive au fost înșiruite o serie de prevederi emoționante despre cum noua lege a social-democraților va extinde suprafața fondului forestier, va conserva biodiversitatea și va oxigena aerul nostru, al tuturor.
Dacă ne oprim aici, mai că ne vine să spunem că inițiatorii legii sunt de toată isprava. Continuarea însă arată clar că în spatele acestei legi se asunde însă o rezolvare aparentă a problemei. Și asta pentru că exportul de bușteni se interzice doar spre spațiul extracomunitar. Așadar, lemnul poate fi dus în continuare în toate statele Uniunii Europene și de acolo… în întreaga lume. Acesta este de fapt adevărul complet. Dar vorbele și-au atins ținta, nu-i așa? Omul de rând află că PSD nu este de acord cu tăierea pădurilor, iar președintele Iohannis a promulgat legea.
În calitate de deputat, vreau neapărat ca această lege să fie modificată. Trebuie să ne apărăm pădurile. Albania, spre exemplu, a interzis nu doar exportul de lemn timp de 10 ani, ci și tăierea lemnului. Ideea mea nu este departe, însă încurajează totodată firmele autohtone. Să interzicem exportul de lemn, indiferent de țară. Singura variantă în care lemnul din pădurile românești să mai poată ieși din țară să fie sub forma finală de paleți sau chiar mobilă. Astfel, nu doar că pădurile nu ar ieși la propriu din România, ci am și ajuta mediul antreprenorial, sufocat adesea de coloșii de dincolo de granițe.
Județul Caraș-Severin se află pe locul doi în țară ca suprafață de fond forestier. Trebuie să îl apărăm cu orice preț! Trebuie să fim cu toții pentru Caraș-Severin!
Comandat de Partidul Mişcarea Populară, filiala Caraș-Severin, cod mandatar financiar 11200012.