Caraş-Severin, Romania

La finalul cursei din Croaţia, a Campionatului European de Motociclism Viteză Alpe-Adria, Ionel Pascotă, legitimat la U.C.M.R., s-a clasat pe locul al II-lea, rezultat în urma căruia a redevent liderul clasamentului general. Aşa după cum a şi promis, înainte de a pleca spre Rijeka.

Contactat telefonic, la revenirea în ţară, Ionel Pascotă ne-a vorbit despre „aventura“ din Croaţia: „Am plecat de pe locul patru, în cursă. Şi, după primul viraj, am ajuns pe doi şi am rămas acolo până la sfârşitul concursului. Am primit nişte informaţii despre motor, am mai reglat ceva şi a fost mult mai bine. De asemenea, cu cauciucurile a fost bine. Ce să vă spun? În fiecare ţară este un nebun care nu poate fi învins. Aşa cum este Pascotă în România. Pe aeroport nu mă bate nimeni. Vă jur. La fel a fost şi la Rijeka. Croatul stă la cinci km de circuit. Şi face sute, mii de antrenamente. Eu de-abia dacă apuc să fac trei-patru antrenamente pe cursă. Peste tot l-am bătut, numai aici n-am putut să-l bat. Mai avem un pic de muncit. Vă daţi seama, dacă aducem titlul european la Reşiţa ce va fi? Dar, să avem răbdare“.

Următoarea etapă a competiţiei europene este programată peste două săptămâni, la Most, în Cehia.

Marius Moraru

[email protected]