REŞIŢA – Spune deputatul Ioan Benga, acuzând Compania Naţională de Investiţii de birocraţie şi nepăsare.
„Domnul primar ştie foarte bine că noi ne chinuim cu o companie care se numeşte CNI. Eu sunt foarte dezamăgit! După trei ani vreau să vă spun că am bătut la uşa acestei companii că deja ştiu toate clanţele cum arată. Şi ştiţi de ce! Ca să cer construirea sălii de sport de la «Mircea Eliade». Consiliul local şi-a făcut datoria, a eliberat acel teren, lucrurile sunt clare, toată documentaţia este la Compania Naţională de Investiţii“, a explicat deputatul cărăşean Ioan Benga, în faţa consilierilor municipali reşiţeni. Afirmaţiile parlamentarului legate de depunerea la CNI a documentaţiei pentru sala de sport a Colegiului Naţional „Mircea Eliade“ din Reşiţa au fost susţinute şi de Titiana Cătană, directorul tehnic al municipalităţii.
„Din păcate nu avem răspunsul dorit, şi probabil că mi-ar fi foarte ruşine să închei mandatul şi să spun că n-am putut să realizez acest lucru. Şi de aceea vă promit solemn că, din toamnă, împreună (cu reprezentanţii administraţiei reşiţene – n.r.), vom merge şi vom relua lucrurile ca să nu păţim acelaşi lucru şi cu Cinematograful «Dacia». Pentru că acest Cinematograf «Dacia» a adus un tonus nou, vă felicit! Este o instituţie care merge foarte bine şi în care reşiţenii găsesc un mijloc de recreere culturală foarte serios. Şi aici va trebui să fim foarte atenţi cu această Companie Naţională de Investiţii, unde lucrurile nu stau chiar aşa cum ne-am dorit noi. Poate că noua dnă ministru, Sevil Shhaideh (ministrul Dezvoltării – n.r.), ne va înţelege şi ne va ajuta“, a mai spus Benga.
