CARAȘ-SEVERIN – De ziua copilăriei, procedurile pentru eliberarea pașapoartelor pentru cei mici sunt aruncate pe fereastră, tinerii beneficiari putându-se bucura de formalități simplificate pentru obținerea documentelor!
Cu ocazia sărbătoririi Zilei Internaționale a Copilului, Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Caraș-Severin își deschide porțile și îi așteaptă pe copii cu surprize inedite în cadrul evenimentului Pașaport pentru vacanță, informează Cancelaria Prefectului.
Astfel, pe data de 1 Iunie, vor fi preluate cereri de eliberare a pașapoartelor pentru minori în intervalul orar 08.30 – 16.00. Aceștia se pot prezenta singuri (în cazul minorilor cu vârsta peste 14 ani, cu declarație din partea părinților autentificată în țară de notarul public) sau însoțiți de părinți (în cazul minorilor cu vârstă mai mică de 14 ani, conform prevederilor legale), pentru a depune cererea de eliberare a pașaportului, fără a fi nevoie de programare prealabilă. Documentele necesare pentru eliberarea pașapoartelor pentru minori sunt prezentate AICI.
Contravaloarea emiterii pașaportului simplu electronic este de 258 lei pentru persoanele care au împlinit vârsta de 12 ani, respectiv 234 lei pentru minorii cu vârsta mai mică de 12 ani. Plata contravalorii pașaportului se poate efectua online, exclusiv prin platforma de plăți virtuale www.Ghiseul.ro sau la casieriile unităților CEC Bank, a mai precizat Cancelaria Prefectului.
JCS-A.M.