Investitorul de la Aeroportul Caransebeş ar trebui sprijinit! - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Afirmaţia îi aparţine lui Romeo Dunca, preşedintele Consiliului Judeţean, care consideră că Gabriel Olariu ar trebui să nu fie executat financiar pentru ceea ce datorează forului judeţean!

Consilierul Flavius Nedelcea, la finalul şedinţei de miercuri a Consiliului Judeţean, l-a rugat pe şeful judeţului ca la următoarea întâlnire a aleșilor cărășeni să fie prezentată o informare vizavi de demersurile făcute de administraţie pentru recuperarea datoriilor de la SC Aeroportul  Caransebeș SA.

„Aş vrea să vin în faţa dumneavoastră, într-o şedinţă următoare, cu propunerea ca să îl ajutăm. Dacă mâine îl executăm, pe noi cad cheltuielile cu paza obiectivului şi cu întreţinerea aeroportului. Vrea să facă investiţii acolo, deja aterizează avioane mici particulare din Bucureşti, de aceea m-am gândit să îl susţinem“, a spus Romeo Dunca.

SC Aeroportul Caransebeş SA, societatea care are în concesiune aeroportul din Caransebeş, are de achitat administraţiei judeţene o sumă totală de peste 1,2 milioane de lei, adică 976.266,07 lei cu titlul de redevenţă, la care se adaugă majorările aferente debitului principal restant, calculate începând cu data de 01.01.2016. Soluţia instanţei privind plata acestor datorii a fost definitivă în anul 2019.

JCS-Nina Curiţa