BOCŞA – Primarul Bocşei, Mirel Pascu, susţine că multe investiţii se amână din cauza procedurii greoaie de acordare a creditelor.Edilul şef al oraşului ne spunea că „dacă doresc să împrumut oraşul Bocşa cu o sumă de, să spunem, 150.000 de euro, o sumă modestă, pe care poate să o împrumute şi un cetăţean oarecare ca să-şi facă o casă, legea noastră pentru achiziţii publice mă obligă să intru pe un calculator în care să vadă toată ţara şi toată lumea intenţia mea de a împrumuta 150.000 de euro de la o bancă. Să nu uităm că, până faci documentaţia necesară, mai mulţi oameni trebuie să lucreze măcar o lună de zile… După ce ai rezolvat asta, trebuie să îţi prezinţi oferta, adică solicitarea ca o bancă să vină la licitaţie ca să-ţi dea creditul în… 54 de zile. În schimb, dacă te duci ca persoană fizică la o bancă şi îi ceri un împrumut, aceasta, dacă nu îţi dă banii pe loc, o va face în cel mult trei zile, după ce te-a întors pe toate feţele. Dacă eu, ca simplu cetăţean, prezint încredere, de ce nu prezintă încredere o primărie? Chiar trebuie să aştepte 54 de zile pentru a obţine un credit?“
Cu toate astea, primarul Mirel Pascu ne-a spus că de acum şi băncile vor avea suprize: „Totuşi, eu cred că de acum încolo instituţiile bancare vor vrea să ne dea credite şi nu vor mai putea. Asta pentru că Ministerul Finanţelor nu mai dă avize pentru credite la primării decât în cazul celor contractate pentru proiecte europene. Iar acest lucru va avea efecte dezastruoase spre finalul anului, întrucât majoritatea administraţiilor luau credite pentru diverse investiţii. Nu vor mai fi bani pentru a plăti firmele, firmele nu vor mai putea să plătească muncitorii şi intrăm aşa într-un cerc vicios din care nu ştiu cum vom ieşi. Cred că băncile nici nu ştiu ce li s-a pregătit“.
Dincolo de aceste probleme, investiţiile continuă la Bocşa. Astfel, stadionul din zona Izvor va fi un cap de pod pentru dezvoltarea oraşului deoarece primăria a elaborat un plan urbanistic zonal pentru construirea a peste 100 de case în această locaţie. „O să ziceţi că sunt ambiţios, dar eu ce îmi propun întotdeauna reuşesc, aşa că voi reuşi şi de această dată. Pe baza acestui plan doritorii vor putea să vină să-şi achiziţioneze terenul dorit, să construiască, aşa că atunci când vom serba 75 de ani de la înfiinţarea oraşului, cartierul să fie populat cu locuinţe, să fie plin de copii… Nu o să uităm de refacerea vechii alei de promenadă, cu tei, bănci şi luminare artistică, lucrare pe care o voi prevedea şi în proiectul meu de mandat“, a declarat Mirel Patriciu Pascu.
O altă investiţie vizează cartierul MFA, unde există o singură grădiniţă, la parterul unei clădiri. Pentru a veni în sprijinul părinţilor şi copiilor din această zonă, Primăria Bocşa în colaborare cu Ministerul Educaţiei au elaborat un proiect important ce va fi finanţat prin Banca Mondială. „Pe o suprafaţă de 3.000 de metri pătraţi, în apropierea sălii de sport, vom construi o grădiniţă cu program prelungit, cu o capacitate de 120 de locuri. Proiectul este important mai ales că în MFA nu există la ora actuală o creşă“, a precizat Pascu.
Având în vedere relaţiile de prietenie pe care le are cu Victor Ponta, l-am întrebat pe primarul Bocşei dacă nu este tentat să candideze în toamnă la o funcţie de parlamentar sau să meargă în vreun minister la Bucureşti. „Nu, nu mă bate niciun gând să mă duc la Bucureşti, cei care doresc să scape de mine să nu-şi facă iluzii pentru că încă patru ani de zile mă voi mai bate cu ei pe toate fronturile ca să termin canalizarea oraşului, staţia de epurare, să mai asfaltez străzi, să mai fac locuri de joacă pentru copii. Nu aş dori însă să se întâmple cum se spunea până de curând că ultimele locuri de joacă s-au făcut pe vremea lui Ceauşescu, iar atunci când voi fi la pensie să se spună că ultimele investiţii s-au făcut pe vremea lui Mirel. Sper să nu se întâmple acest lucru, m-ar durea. Dar, aşa cum v-am spus, aş dori să fac tot ce înseamnă infrastructură, acestea sunt cele mai dificile lucrări, celelalte lucruri de la suprafaţă mă gândesc că vor fi în stare să le facă şi alţii“, ne-a spus Mirel Patriciu Pascu.
Nina Curiţa