REȘIȚA – Primarul Ioan Popa are numai cuvinte de laudă pentru noul constructor care continuă lucrările la Grădinița „Palatul Fermecat”. În opinia sa, stadiul actual al lucrărilor este unul bun, raportat la nivelul de la care acestea au fost preluate de actualul executant!
Mai ales că este vorba despre o extindere importantă a clădirii, realizată prin mansardarea acesteia. Lucru necesar, ținând cont de amplasarea grădiniței în zona centrală a orașului, una cu o densitate mare de populație.
Popa apreciază pozitiv foarte buna colaborare cu Marius Bădescu, pe care-l consideră potrivit ca o mănușă în privința creșelor din oraș. „La «Dumbrava Minunată», după ce investiția a fost finalizată, am decis să amenajăm bucătăria acolo. Asta deoarece hrana copiilor se făcea în sistem de catering. Vrem creșe care să aibă bucătării proprii, pentru că vorbim despre o alimentație specială pentru copiii de acea vârstă. Este doar una dintre inițiativele venite din partea lui Marius Bădescu!”, a spus primarul.
JCS-I.I.