GRĂDINARI – Inventatorul Silviu Chira, despre realizările căruia Jurnal de Caraș-Severin a mai scris, a primit medalia de aur și Cupa „Davidoni” la Salonul Internațional de Invenții. Performanța este cu atât mai importantă cu cât dl. Chira participă prima dată la acest gen de manifestări.
Evenimentul, desfășurat la Timișoara în perioada 25-27 mai, a reunit 230 de invenții grupate pe mai multe secțiuni. Dl. Chira a prezentat un sistem anti-alunecare pentru trenul de aterizare al avioanelor. Juriul, format din specialiști români, a evaluat fiecare invenție acordând la final, cele două distincții proiectului prezentat de dl. Chira.
„La avioanele mari, presiunea în pneu este de 60 de atmosfere și, prin patinare, crește până spre 100. Asta poate cauza explozii și accidente grave. Datorită sistemului meu, când roata atinge pista, ea este deja în mișcare având turația corelată cu viteza avionului. Asta înlătură patinarea, crește durata de viață a pneului și a aeronavei, crește randamentul de exploatare a avionului, salvează vieții și reduce costul pentru călători”, prezintă dl. Chira sistemul care se adaptează ușor și poate fi implementat și pe avioanele aflate în uz. Invențiile prezentate la Salonul de la Timișoara vor fi publicate în lucrări de specialitate pentru ca cei interesați să poată contacta autorii lor.
Salonul de la Timișoara a suscitat un interes ridicat, mai ales din partea tinerilor. N-aveai loc de câtă lume a venit să vadă invențiile, după cum spune dl. Chira. Tare mult l-a bucurat să vadă grupuri de elevi însoțiți de profesori, care făceau cerc în jurul invențiilor și puneau întrebări inventatorilor. Evenimentul a fost un bun prilej pentru ca cei prezenți să poată face schimb de idei.
Unul dintre proiectele care i-au atras atenția d-lui Chira a fost cel prezentat de Vasile Tudorașcu. Originar din părțile Moldovei, acesta a făcut școala la Caransebeș și s-a ocupat de automatizări la CFR. Vasile Tudorașcu a prezentat un dispozitiv care poate depista cablurile întrerupte. „Să ne imaginăm un mănunchi imens de cabluri care pleacă de la Reșița, la București. Dispozitivul d-lui Tudorașcu părea destul de simplu, arăta ca o cutiuță. Capul fiecărui cablu trebuie scos din mănunchi și introdus în cutiuță iar aceasta artă dacă e întrerupt sau nu. Dacă la celălalt capăt se află o altă cutiuță, una specială, se poate ști și la ce distanță e întrerupt cablul”, sintetizează dl. Chira.
Un alt proiect care l-a impresionat a fost cel prezentat de Zoran Ilincic. Acesta formulează o nouă teorie privitoare la modul de producere a cutremurelor. Ilincic consideră că mișcarea plăcilor tectonice antrenează și un volum de apă din subteran care, presată foarte puternic, tinde să iasă din adâncuri creând undele seismice de la suprafață. Proiectul său propune ca stâlpii de susținere ai clădirilor înalte să fie prevăzuți cu bile din oțel special, prinse între două plăci. Asta ar permite clădirii să „plutească” pe valurile seismice ale cutremurelor cu intensitate ridicată.
Vorbind cu dl. Chira nu poți să nu remarci un lucru: ideile „tâșnesc” din mintea sa la fel ca apa din adâncuri. Multe i se învârt în minte pentru dezvoltarea Reșiței și a județului, pentru valorificarea potențialului turistic și industrial al zonei. Jurnal de CS ascultă cu plăcere ideile sale și nu ne rămâne decât să sperăm că, prin noi, acestea vor fi auzite de cine trebuie. Deocamdată au fost apreciate de dl. Remi Rădulescu, președintele Asociației Inventatorilor din Banat, care, la sugestia inginerului Puiu Câneparu, l-a invitat să participe la evenimentul de la Timișoara.