REŞIŢA – Ca la noi, la nimenea: vin ai noștri, pleacă ai noștri. Iarăși am votat ca proștii.
Unii vin și alții pleacă și toți spun că vor face. Dar… cădem din lac în puț căci vindem drumurile, pădurile, telefonul, ba și pe dracu-l vindem. Apoi stricăm și ce-am avut, mai dregem ce-a mai rămas și plătim impozite care se dublează, se triplează. Și, dacă statul vrea să plătim, mai întâi să ne facă milionari pe toți. Atunci plătim făr’ să mai întrebăm de ce.
Dacă scade leul, e rău. Dacă urcă, e tămbălău. Păi ce să facă bietul leu? Și-apoi nu-s parale pentru școale, drumuri și spitale. Dar de miss, femei fatale, chefuri ministeriale… se găsesc parale. Omu’ plătește dări ca să echilibreze bugetul dar ministrul și primarul echilibrează buzunarul. Pe scurt: e plină de bogății biata țărișoară dar, unde nu-i cap, vai de picioare.
Așa ar putea fi sintetizată piesa „Ca la noi, la nimenea”, jucată de actorii Companiei de Teatru „Art Emotion” din Oradea. Umorul dulce-amar al lui Constantin Tănase rămâne actual, ne face să râdem, ne deschide ochii. La final, Tomiță cântă. I-a zis doctorul să pună puțină sare-n ciorbă, iar la inimă nimic. Dar, și de-ar muri, Tomiță nu renunță la cântece de dor pe care să le pună la suflet.