Timpul: Când au fost puse bazele asociaţiei?
Dan Antoci: Data naşterii a fost în 13 februarie 1990, când au fost eliberate actele juridice. Primele demersuri au fost făcute însă între 4 şi 6 ianuarie 1990. Atunci, pe postul naţional de televiziune au fost făcute primele anunţuri cum că se va înfiinţa o asociaţie. Fondatorii sunt Ioana Maria Antoci, Corneliu Bârsan şi subsemnatul. De-a lungul anilor, s-au înfiinţat filiale în mai multe judeţe ale ţării.
Timpul: Cu ce se ocupă exact Asociaţia?
D.A: Noi, vrem să credem că, de la înfiinţare şi până în prezent, ne-am implicat profund şi profesionist în viaţa persoanelor cu handicap din ţara noastră. În tot acest timp, noi, alături de instituţiile statului am învăţat puţin câte puţin, a înţelege o parte din nevoile persoanelor cu handicap.
Timpul: Spuneţi-ne câteva din succesele Asociaţiei.
D.A.: Prin contribuţia Asociaţiei Persoanelor cu Handicap Neuromotor, în România au apărut legile ordinare, care au dus la dispariţia barierelor arhitecturale, la egalizarea şanselor, la dreptul la muncă şi educaţie.
Timpul: Dar atitudinea oamenilor? S-a schimbat în acest timp?
D.A: Deocamdată a apărut acceptarea persoanelor cu handicap. Societatea românească este pregătită să accepte în mijlocul ei persoanele cu handicap. Meritul îl au asociaţiile, dar şi mass-media. Cu toate acestea, noi ca societate civilă încă trebuie să învăţăm cum să trăim în bună înţelegere cu aceste persoane. Dreptul lor la muncă, la educaţie, la a respira acelaşi aer cu noi, e un drept dat de Dumnezeu până la urmă.
Timpul: V-aţi confruntat cu anumite situaţii de discriminare?
D.A.: Da. Chiar mie mi s-a întâmplat. În cazul fiului meu. Atunci când era elev, a existat o perioadă în care anumiţi părinţi nu au privit cu ochi buni faptul că, fiul meu, care suferă de un handicap sever, studia în aceiaşi clasă cu copiii lor. Mentalitatea se schimbă cel mai greu.
Timpul: Credeţi că felul în care sunt privite persoanele cu handicap diferă, să zicem, de la un judeţ la altul?
D.A.: Desigur că da. Cu cât puterea economică a oamenilor este mai mare, cu atât şi orizonturile sunt mai largi.
Timpul: Povestiţi-ne despre proiectul „Centre Resursă pentru Anunţul Handicapului“.
D.A.: Este ultimul proiect gândit de Ioana Maria Antoci. Este o aspiraţie a noastră, a tuturor, dar şi a părinţilor de copii cu handicap. Felul în care aceştia receptează informaţia cum că fiul sau fiica lor va avea un handicap toată viaţa este crucial. Intervenţia cât mai timpurie pentru ca acel copil să facă progrese motrice şi psihice este şi ea foarte importantă. Gândiţi-vă că orice progres care la un copil normal poate părea ceva obişnuit, la un copil cu handicap este o performanţă.
Timpul: Credeţi că mămicile au învăţat ceva în urma cursurilor?
D.A.: Eu cred că dacă măcar două mămici din fiecare judeţ au învăţat ceva, atunci este bine. Înseamnă că viitoarele generaţii de părinţi de copii cu handicap vor avea un umăr pe care să se sprijine.
Timpul: Ce se întrevede pe viitor?
D.A.: Eu mă voi retrage. Am încredere în generaţia tânără. Eu am făcut tot ceea ce am ştiut, tot ceea ce am putut. Acum e rândul lor. Mă voi ocupa de fundaţia Respiro. Fundaţia Respiro este un centru unde mămicile îşi pot lăsa copiii timp de două săptămâni pentru a putea pleca şi ele în concediu. Centrul este într-un sătuc din judeţul Arad şi poate găzdui între şase şi opt copii pe serie.
Carte de vizită
Data şi locul naşterii: 24 aprilie 1943, Cernăuţi.
Stare civilă: văduv.
Studii: Facultatea de Cultură Fizică, Facultatea de Istorie şi Filozofie.
Doina Rolea