Timpul: Sunteţi instructorul de dans al formaţiei de dansuri populare germane „Enzian“, ce aparţine de Forumul Democratic al Germanilor din judeţul Caraş-Severin. Când a început totul?
Carol Schmidinger: „Enzian“ s-a înfiinţat acum 8 ani. Instructorul de dans Liza Bell, împreună cu mine şi Nicu Nederu am fondat această echipă. Ne-am organizat foarte bine. Fiecare îşi cunoştea atribuţiile. D-na Bell se ocupa şi de imaginea formaţiei, Nicu Nederu asigura cadrul organizatoric şi disciplinar, iar eu eram responsabil de coregrafie şi tehnică. Totodată, activam şi ca dansator la „Enzian“.
Timpul: Dar acum, dumneavoastră conduceţi formaţia. Cum s-a întâmplat acest lucru?
C.S.: Da, eu am preluat conducerea acum trei ani. D-na Bell a plecat în Germania, unde avea familia.
Timpul: Unde anume aţi avut spectacole?
C.S.: Am participat oriunde au fost organizate festivaluri interetnice. În ţară, am participat la festivalurile de la Sighişoara, Timişoara, Herculane şi aşa mai departe. Cele mai multe turnee au fost în Austria, Germania, Slovenia, Ungaria, Italia.
Timpul: Vorbiţi-ne despre succesele înregistrate de formaţie.
C.S.: Echipa pe care am preluat-o acum trei ani a înregistrat mari succese. A fost aclamată de ambasadori din Austria şi Germania. A apărut în reviste din Austria de specialitate. S-a spus despre noi că suntem profesionişti. Nu suntem profesionişti, ci amatori, dar mândri că am fost catalogaţi astfel. Am obţinut multe diplome de merit sau de participare, dar şi de „cea mai bună echipă germană din ţară“.
Timpul: Care este relaţia dumneavoastră cu membrii formaţiei?
C.S.: Am căutat să nu fiu niciodată perceput ca şef. Suntem ca într-o familie. Cel mai important lucru este unitatea. Nu contează individul. Echipa este pe primul loc.
Timpul: Ce înseamnă dansul pentru voi?
C.S.: Este mai mult decât un hobby. Este un mod de viaţă. Nu poţi face munca asta dacă nu o faci cu tot sufletul şi cu devotament total. Este o activitate benevolă. O facem pentru că simţim că această cultură care ne reprezintă ca naţie trebuie să fie dusă mai departe.
Timpul: Dar este o activitate care presupune şi multe sacrificii.
C.S.: Da, este necesară o disciplină de fier. Muncim mult. Repetăm timp de 3-4 ore sau chiar mai mult, dacă ne pregătim să participăm la un spectacol important. Nu se glumeşte, se transpiră din greu. Cel mult am avut vacanţă o lună de zile. Dar au existat perioade în care nu am făcut pauză nici măcar o săptămână. Rezistăm pentru că facem asta cu plăcere şi abia aşteptăm să sosească ziua repetiţiilor. Acum am fost însă nevoiţi să facem o pauză, deoarece se renovează sediul unde facem repetiţiile. Este şi o perioadă mai grea pentru noi. Îmi pleacă şase perechi. Sunt tineri care au absolvit acum liceul şi pleacă la facultate, la Timişoara. Îmi este greu, pentru că sunt generaţii care au crescut sub ochii mei. Dar eu le-am spus mereu: pe primul loc se află familia, pe al doilea, viaţa personală, iar pe al treilea, dansul.
Timpul: Şi cum rămâne acum cu formaţia?
C.S.: Aceşti tineri vor rămâne loiali echipei. Vor continua să fie membri activi. Când vom avea nevoie de ei, vor fi alături de noi. Am un băiat care e deja student la medicină, în anul trei. Deşi are examene, asta nu îl împiedică să nu se mai implice în activităţile formaţiei. Vedeţi aşadar câtă dăruire există în fiecare dintre noi.
Oana Copocean