Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – După ce a fost preluat de Liceul Tehnologic „Dacia” de la societatea „Cazare și Servicii” a municipalității, internatul care anul trecut a mai găzduit atât elevi, cât și muncitori, a pus lacătul pe ușă. Cauza? Condițiile proaste de cazare și datoriile de zeci de mii de lei lăsate de fosta conducere de la „Cazare și Servicii”!

Situația internatului de la Lemn, așa cum îl știu caransebeșenii, a fost adusă în discuție la ultima ședință de consiliu local. „Câți copii mai sunt în internatul de la Lemn?”, a întrebat liberalul Lazăr Teodorescu, răspunsul venind imediat de la primarul Felix Borcean: „Niciunul în momentul de față!” Și care mai e rentabilitatea acestei clădiri?, a insistat Teodorescu. „Bun, gândiți-vă ce rentabilitate avea dacă nu-l dădeam școlii? Mai plăteam și niște oameni să aibă grijă de el. Necesită niște lucrări de reabilitare și după aceea poate fi oferit spre cazare. Probabil școala a sistat cazările, pentru că au considerat că nu întrunesc condițiile de cazare”, a explicat Borcean încă o dată.

Lămuriri și mai clare au venit de la city managerul Florin Bogdea, fost director al liceului care a preluat din nou internatul. Potrivit acestuia, dacă municipalitatea va investi în renovarea internatului, elevii ar putea fi cazați anul viitor acolo. „Școala trebuie să-și facă contracte la apă, canal, este situația de la Fisc cu societatea, abia la anul dacă o să reușească să cazeze elevi. Asta dacă-i ajutăm și noi, primăria, să renoveze, dacă există bani în bugetul viitor, acum nu mai sunt. De pază răspunde școala, cred că este”, a clarificat Bogdea situația internatului fără elevi de la „Dacia”.

JCS-R.M.