CARAŞ-SEVERIN – În caz că nu se va găsi altcineva, va vorbi el cinci minute, în 1 decembrie, despre Ziua Naţională!
S-a lucrat intens, la finele săptămânii trecute, în Centrului Civic al Reşiţei, în perspectiva festivităţilor dedicate Zilei Naţionale şi, în subsidiar, în vederea deschiderii oficiale a Târgului de Crăciun şi a patinoarului. „Planul pentru organizarea evenimentului a fost aprobat, urmând să participe o formaţiune a MApN de la Regimentul din Lugoj şi patru formaţiuni din structurile locale ale MAI: Poliţie, Pompieri, Poliţie de frontieră şi Jandarmerie. Avem schiţe, avem planuri…“, a declarat prefectul judeţului, Ioan Dragomir.
În cadrul şedinţei Colegiului Prefectural, a fost nevoit să îi solicite inspectorului şcolar general Lucian Miclău sprijinul pentru depăşirea unui important detaliu organizatoric rămas în suspensie: „Chiar nu găsim un domn profesor, o doamnă profesor, sau dacă nu, un elev, să vorbească cinci minute cu ocazia festivităţilor de la 1 Decembrie?“
Din topica întrebării am înţeles că subiectul nu a fost abordat în premieră în cadrul şedinţei, ci şi la o dată anterioară, într-un cadru mai restrâns. „Dacă nu găsim o variantă, mă ofer eu, sau domnul director de la Casa Corpului Didactic (Ionuţ Gârtoi, n.n.), că suntem profesori de istorie! Încercăm să găsim o variantă pentru că, ştiţi, sunt zile libere. Am sunat mai mulţi colegi de istorie, unii pleacă din ţară în diverse excursii, unii pleacă în excursii prin ţară.“, a explicat Miclău.
Deşi 1 Decembrie 1918 nu a însemnat doar o pagină de istorie, ci şi una de întregire administrativ-teriorială, varianta lui Dragomir, ca despre Marea Unire să vorbească, poate, un profesor de geografie sau unul cu specializare istorie-geografie, a fost respinsă de inspectorul şcolar general pe motiv că „nu sunt prea (dublu, n.n.) specializaţi“. În cele din urmă, Miclău a asigurat plenul Colegiului Prefectural: „O să găsim o soluţie! Dacă nu, nicio problemă, mă sacrific eu!“ Ar fi un motiv în plus pentru reşiţeni de a participa la festivităţi şi a nu pleca, chiar de Ziua Naţională, în străinătate!
JCS-Walter Fleck